Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 martie 2010

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.26/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS
Sunteti aici: Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 martie 2010

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 martie 2010

  1   Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
   1.1  Georgică Dumitru - declaraţie politică intitulată "Pentru o cultură a diversităţii";
   1.2  Cătălin Cherecheş - declaraţie politică cu titlul "România ta, viitorul cui?";
   1.3  Lakatos Petru - "Scrisoare deschisă adresată ministrului finanţelor publice, Sebastian Vlădescu. Tăcere complice sau interpelare?";
   1.4  Aledin Amet - intervenţie cu tema "20 de ani de la înfiinţarea Filialei Constanţa a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România";
   1.5  Mircea Irimescu - aducerea în atenţia publică a "unui oraş pierdut, înstrăinat de ţară: Cernăuţi";
   1.6  Carmen Ileana Moldovan - declaraţie politică ce abordează tema reducerii numărului de parlamentari;
   1.7  Andrei-Valentin Sava - declaraţie politică cu referire la "Reforma Parlamentului - o datorie faţă de electorat";
   1.8  Lucia-Ana Varga - declaraţie politică referitoare la organismele modificate genetic
   1.9  Korodi Attila - declaraţie politică cu tema "Sporturile de iarnă, grav afectate de lipsa resurselor financiare";
   1.10  Tudor Ciuhodaru - exprimarea îngrijorării faţă de mărirea numărului agresiunilor asupra medicilor;
   1.11  Ioan Stan - despre unele repere ale angajamentului asumat în faţa FMI prin semnarea acordului de împrumut;
   1.12  Tinel Gheorghe - declaraţie politică cu titlul "Sunt mai sănătos ca toţi patronii voştri";
   1.13  Victor Paul Dobre - declaraţie politică intitulată "Ceasul al 13-lea";
   1.14  Lucreţia Roşca - declaraţie politică: "Cadou de mărţişor 2010 pentru viitoarele pensionare ale României";
   1.15  Corneliu Olar - declaraţie politică cu titlul "Dacă nema putirinţă, ce mai chichirez gâlceava! (Şeful scârţ şi moţul pârţ)";
   1.16  Nicuşor Păduraru - declaraţie politică cu titlul "Voinţa populară trebuie să fie lege pentru orice parlamentar";
   1.17  Dragoş Gabriel Zisopol - declaraţie politică intitulată "Uniunea Elenă din România, un proiect pentru democraţie participativă";
   1.18  Horia Cristian - declaraţie politică legată de falimentul sistemului sanitar public;
   1.19  Daniel Buda - declaraţie politică: "Apropiata radiografie a justiţiei din România";
   1.20  Adrian Mocanu - declaraţie politică intitulată: "Mai putem crede în iluzii?";
   1.21  Andrei-Valentin Sava - declaraţie politică: "Necesitatea reconsiderării sistemului de acordare a pensiilor publice";
   1.22  Daniel-Ionuţ Bărbulescu - declaraţie politică privind alocarea discreţionară a fondurilor de către Consiliul Judeţean Olt "Alianţa PSD-PNL împarte bugetul judeţului Olt";
   1.23  Claudia Boghicevici - "Criza economică - o realitate ce ne afectează pe toţi";
   1.24  Ioan-Nelu Botiş - declaraţie politică cu titlul "Stimularea fiscală a întreprinderilor care sprijină înfiinţarea sau modernizarea creşelor şi a grădiniţelor";
   1.25  Cristian Buican - declaraţie politică "Avem nevoie de o lege clară, coerentă şi corectă pentru organizarea alegerilor electorale din România";
   1.26  Cristian Buican - declaraţie politică "Rolul opoziţiei şi nevoia de dezbateri reale";
   1.27  Cristian Buican - declaraţie politică "Stoparea migraţiei politice";
   1.28  Constantin Chirilă - declaraţie politică: "De la statul patriarhal la oraşele rurale";
   1.29  Cornel Ştirbeţ - declaraţie politică referitoare la "Dreapta românească";
   1.30  Adrian George Scutaru - "Scrisoare deschisă adresată premierului Emil Boc privind starea Armatei";
   1.31  Gheorghe Dragomir - declaraţie politică despre "Diplomaţie - un cuvânt care ne scapă";
   1.32  Teodor Atanasiu - declaraţie politică cu titlul "Domnul Boc din talk-show-urile tv îl contrazice pe premierul Boc";
   1.33  George Ionuţ Dumitrică - declaraţie politică cu subiectul "Sistemul de sănătate din România a ajuns o ruină";
   1.34  Marin Almăjanu - declaraţie politică despre "Bulversarea totală a administraţiei publice din România, o nouă faptă a domnului Boc";
   1.35  Andrei Dominic Gerea - declaraţie politică cu tema "Banii de la FMI vin, dar din 2012 vom fi sufocaţi de datorii";
   1.36  Valeriu Ştefan Zgonea - declaraţie politică intitulată "Viziunea actualului Guvern sau poveşti vândute în scopuri electorale";
   1.37  Doina Burcău -declaraţie politică: "Până unde merge disperarea fiscală a Guvernului Boc?";
   1.38  Doiniţa-Mariana Chircu - declaraţie politică cu tema "Învăţământul românesc are nevoie de reforma curriculară!";
   1.39  Dorel Covaci - intervenţie cu tema "Omagiu lui Traian Vuia, pionierul român al aviaţiei mondiale";
   1.40  Marius Cristinel Dugulescu - declaraţie politică "Civilizaţia convieţuirii - integrarea romilor prin crearea unui model social";
   1.41  Marius Cristinel Dugulescu - declaraţie politică "Nu uitaţi de ziua de duminică! Importanţa unei legi duminicale pentru toate statele membre ale Uniunii Europene";
   1.42  Gheorghe-Eugen Nicolăescu - declaraţie politică: "Directorii numiţi politic din instituţiile statului nu sunt buni pentru cetăţeni. Ei sunt buni numai pentru Guvernul Băsescu-Boc-Udrea!";
   1.43  Filip Georgescu - pledoarie pentru "dezvoltarea prioritară şi puternică a agriculturii";
   1.44  Marian Ghiveciu - declaraţie politică referitoare la "Corupţia în România";
   1.45  Mircea Grosaru - "Despre ţigani şi nu numai";
   1.46  Mircea Grosaru - despre "Datoriile la bănci şi noi iniţiative legislative";
   1.47  Mircea Grosaru - "Mărţişorul politic";
   1.48  Mircea Grosaru - "De la Cicero la Guvernul actual...";
   1.49  Mircea Grosaru - "Cercetarea şi bugetul de stat";
   1.50  Ion Dumitru - declaraţie politică intitulată "Trebuie să trăim într-o ţară bogată cu ţărani bogaţi";
   1.51  Zanfir Iorguş - declaraţie politică cu subiectul "Compania Enel - între indiferenţă şi sfidare";
   1.52  Marius Rogin - referire la "Modele europene de succes";
   1.53  Mircea Duşa - declaraţie politică: "Copil bogat, copil sărac";
   1.54  Mircia Giurgiu - declaraţie politică cu tema "Arhivele naţionale - istoria trăită a românilor";
   1.55  Miron Ignat - intervenţie intitulată "Ziua mondială a scriitorilor";
   1.56  Manuela Mitrea - intervenţie cu tema "Ziua protecţie civile";
   1.57  Mugurel Surupăceanu - declaraţie politică intitulată "Prietenul la prime se cunoaşte";
   1.58  Clement Negruţ - declaraţie politică având tema "Piaţa de capital, încotro?";
   1.59  Iuliu Nosa - declaraţie politică intitulată "Descentralizaţi şi depolitizaţi, domnule Emil Boc!";
   1.60  Ioan Oltean - declaraţie politică având tema "Republica moldova - între aspiraţii şi posibilităţi";
   1.61  Florin-Costin Pâslaru - declaraţie politică intitulată "Dispreţul Guvernului";
   1.62  Florin-Costin Pâslaru - declaraţie politică "Reformarea sistemului sanitar";
   1.63  Florin-Costin Pâslaru - declaraţie politică "Dispreţul faţă de cetăţean";
   1.64  Florin-Costin Pâslaru - declaraţie politică "Rambursarea t.v.a.-ului";
   1.65  Florin-Costin Pâslaru - declaraţie politică "România va face faţă returnării banilor de la FMI?";
   1.66  Cezar-Florin Preda - declaraţie politică având tema "Spitalele - între datoria faţă de pacienţi şi datoriile către furnizori";
   1.67  Vasile-Silviu Prigoană - declaraţie politică intitulată "Sănătatea rămâne fără anticorpi";
   1.68  Neculai Răţoi - "Agricultura are nevoie de şanse";
   1.69  Răzvan Mustea-Şerban - declaraţie politică intitulată "Cui decernăm premiul "Poliţie politică în anul 2010?""
   1.70  Cristian Rizea - declaraţie politică având tema "Depolitizare sau repolitizare?";
   1.71  Lucreţia Roşca - "Proiectul Legii sistemului unitar de pensii publice nu mai recunoaşte grupa I de muncă";
   1.72  Samoil Vîlcu - pledoarie pentru faptul că "România are în energie un atu, pe care-l putem utiliza pentru dezvoltarea energiei ecologice - energia hidro";
   1.73  Gabriel Tiţa-Nicolescu - atenţionare că "Reducerea numărului de bugetari trebuie făcută cu mare atenţie";
   1.74  Titi Holban - declaraţie politică având tema "Haos; inconsecvenţă, lipsă de respect pentru români = politica preferată a Guvernului Boc";
   1.75  Angel Tîlvăr - declaraţie politică intitulată "Din "minunile" Guvernului Boc";
   1.76  Vasile Filip Soporan - declaraţie politică având tema "România şi şansa politicii de centru";
   1.77  Victor Boiangiu - declaraţie politică intitulată "Opoziţia este "sănătoasă" în România?";
   1.78  Dan-Ştefan Motreanu - declaraţie politică având tema "OUG nr.13/2010 - un act normativ pentru imaginea Guvernului";
   1.79  Alin Silviu Trăşculescu - pledoarie pentru ideea că "Revizuirea Constituţiei nu este un moft";
   1.80  Cristian Mihai Adomniţei - "Despre economie";
   1.81  George Ionescu - intervenţie având tema "Mărţişorul la români";
   1.82  Doru Braşoan Leşe - comentarii favorabile cu privire la decizia Guvernului de a utiliza instrumentul garanţiilor guvernamentale pentru cofinanţarea proiectelor realizate din fonduri europene;
   1.83  Virgil Pop - declaraţie politică intitulată "Flacăra violetă şi bolnavul închipuit";
   1.84  Vasile Popeangă - "De la "Să trăiţi bine!" la "Numai noi să trăim bine!""
   1.85  Liviu-Bogdan Ciucă - declaraţie politică "Industria siderurgică gălăţeană";
   1.86  Liviu-Bogdan Ciucă - declaraţie politică "Reconversia profesională";
   1.87  Liviu-Bogdan Ciucă - declaraţie politică "Justiţia înainte de Raportul Comisiei Europene";
   1.88  Liviu-Bogdan Ciucă - declaraţie politică Măsuri europene pentru combaterea traficului de fiinţe umane";
   1.89  Liviu-Bogdan Ciucă - declaraţie politică "Problemele persoanelor cu dizabilităţi";
   1.90  Emil Radu Moldovan - declaraţie politică cu titlul "Românii puşi la zid";
   1.91  Florin Ţurcanu - despre "Contradicţiile guvernanţilor";
   1.92  Vasile Ghiorghe Gliga - comentariu legat de "Comasarea şcolilor şi finanţarea din bugetele locale pe baza standardelor de cost pe elev/preşcolar în anul 2010";
   1.93  Ciprian-Florin Luca - declaraţie politică având ca obiect "Acţiunile rasiste antiromâneşti promovate de şeful diplomaţiei române, ministrul Teodor Baconschi, sub viziunea reformistă a domnului preşedinte Traian Băsescu";
   1.94  Costică Macaleţi - declaraţie politică: "Sănătatea copiilor noştri - o prioritate!";
   1.95  Vasile Mocanu - declaraţie politică intitulată "Se poate şi aşa";
   1.96  Ion Călin - despre "2010 - Anul european de luptă împotriva sărăciei";
   1.97  Ion Stan - declaraţie politică "Bandele de pensionari şi securitatea";
   1.98  Ion Stan - declaraţie politică "România a devenit o ţară în care nimic nu este ceea ce pare a fi. Înţelepciunea şi umorul poporului sancţionează impostura guvernării";
   1.99  Ion Stan - declaraţie politică "Mişcarea social-democrată în faţa unor grave şi iminente ameninţări ale adversarilor ei tradiţionali";
   1.100  Graţiela Leocadia Gavrilescu - declaraţie politică intitulată "Colaps... dar cu programare!";
   1.101  Petru Călian - despre "Reactualizarea legii locuinţelor";
   1.102  Lucian Riviş-Tipei - declaraţie politică: "De ce pleacă medicii din ţară?";
   1.103  Gheorghe Ciobanu - despre "Reforma statului: un nou model social, economic şi o nouă Constituţie".
  2   Declaraţie în nume personal a domnului deputat Valeriu Ştefan Zgonea. Declaraţie în numele Grupului parlamentar al PSD+PC a domnului deputat Valeriu Ştefan Zgonea.
  3   Intervenţii pe procedură.
  4   Declaraţie politică cu prilejul comemorării a 21 de ani de la moartea martirului braşovean Liviu Babeş, prezentată de domnul Florin Postolachi.
  5   Dezbaterea Propunerii legislative pentru abrogarea alin.(2) şi (3) ale art.34 din Legea nr.46/2008 Codul silvic (rămasă pentru votul final);
  6   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.26/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (rămas pentru votul final);
  7   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României (rămasă pentru votul final);
  8   Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea art.5 al Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public (rămasă pentru votul final);
  9   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni (rămasă pentru votul final);
  10   Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea şi completarea Legii nr.11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale (rămasă pentru votul final);
  11   Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea şi completarea Legii 335 a camerelor de comerţ din România, publicată în Monitorul Oficial al României nr.836 din 6 decembrie 2007 (rămasă pentru votul final);
  12   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea lit.b) şi c) ale art.19 din Legea nr.182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate (rămasă pentru votul final);
  13   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea art.7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România (rămas pentru votul final);
  14   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent (rămasă pentru votul final);
  15   Dezbaterea Propunerii legislative privind întărirea disciplinei contractuale între comercianţi şi furnizori (rămasă pentru votul final);
  16   Dezbaterea Propunerii legislative pentru înfiinţarea Direcţiei pentru medicină sportivă în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului şi pentru adoptarea unor măsuri privind organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Medicină Sportivă, a policlinicilor teritoriale şi a cabinetelor de medicină sportivă (rămasă pentru votul final);
  17   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.71/2004 privind acordarea unor facilităţi familiilor de pensionari şi a Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.71/2004 privind acordarea unor facilităţi familiilor de pensionari (rămase pentru votul final);
  18   Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea Legii nr.8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunii de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică (rămasă pentru votul final);
  19   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.7/2007 (rămasă pentru votul final);
  20   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea lit.b) a alin.(1) al art.11 din Ordonanţa Guvernului nr.28/2009 privind registrul agricol (rămasă pentru votul final);
  21   Dezbaterea Propunerii legislative privind etichetarea produselor care conţin organisme modificate genetic (rămasă pentru votul final);
  22   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea alin.(21) al art.6 din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997 (rămasă pentru votul final);
  23   Dezbaterea Propunerii legislative de modificare a art.47 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (rămasă pentru votul final);
  24   Dezbaterea Propunerii legislative pentru acordarea unor tichete cadou de Paşti şi de Crăciun pensionarilor (rămasă pentru votul final);
  25   Supunerea la votul final:
   25.1  Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.590/2003 privind tratatele (adoptată ca urmare a depăşirii termenului constituţional);
   25.2  Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (adoptat);
   25.3  Proiectul de Lege privind accesibilizarea fondului forestier naţional (adoptat);
   25.4  Proiectul de Lege pentru completarea art.3 din Legea creditului agricol pentru producţie nr.150/2003 (adoptat);
   25.5  Propunerea legislativă pentru abrogarea alin.(2) şi (3) ale art.34 din Legea nr.46/2008 Codul silvic (adoptată);
   25.6  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.26/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (adoptat);
   25.7  Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României (respinsă);
   25.8  Propunerea legislativă pentru completarea art.5 al Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   25.9  Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   25.10  Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   25.11  Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii 335 a camerelor de comerţ din România, publicată în Monitorul Oficial al României nr.836 din 6 decembrie 2007 (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   25.12  Propunerea legislativă pentru modificarea lit.b) şi c) ale art.19 din Legea nr.182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   25.13  Proiectul de Lege pentru completarea art.7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   25.14  Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   25.15  Propunerea legislativă privind întărirea disciplinei contractuale între comercianţi şi furnizori (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   25.16  Propunerea legislativă pentru înfiinţarea Direcţiei pentru medicină sportivă în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului şi pentru adoptarea unor măsuri privind organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Medicină Sportivă, a policlinicilor teritoriale şi a cabinetelor de medicină sportivă (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   25.17  Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.71/2004 privind acordarea unor facilităţi familiilor de pensionari (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   25.18  Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.71/2004 privind acordarea unor facilităţi familiilor de pensionari (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   25.19  Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunii de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   25.20  Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.7/2007 (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   25.21  Propunerea legislativă pentru modificarea lit.b) a alin.(1) al art.11 din Ordonanţa Guvernului nr.28/2009 privind registrul agricol (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   25.22  Propunerea legislativă privind etichetarea produselor care conţin organisme modificate genetic (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   25.23  Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(2^1) al art.6 din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997 (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   25.24  Propunerea legislativă de modificare a art.47 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   25.25  Propunerea legislativă pentru acordarea unor tichete cadou de Paşti şi de Crăciun pensionarilor (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
  26   Informare privind depunerea la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de a sesiza Curtea Constituţională, a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.