Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 7 iunie 2010

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.93/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS
Sunteti aici: Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 7 iunie 2010

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 7 iunie 2010

  1   Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru.
  2   Angajarea răspunderii Guvernului asupra Proiectului de Lege privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
  3   Informare privind depunerea moţiunii de cenzură cu titlul "Opriţi genocidul social!", iniţiată de 120 de deputaţi şi senatori aparţinând Grupurilor parlamentare ale Alianţei Partidului Social Democrat şi Partidului Conservator din Camera Deputaţilor şi Senat.
  4   Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Hotărâre privind constituirea şi găzduirea pe teritoriul statului român a modulului NATO al sistemului de comunicaţii şi informatic dislocabil - DCM "E" NATO al Batalionului II din cadrul Agenţiei pentru servicii ale sistemelor de comunicaţii şi informatice.
  5   Informare privind depunerea la secretarii generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea exercitării de către deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.12/2010 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.194/2002 privind regimul străinilor în România şi a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.16/2010 privind unele măsuri de eficientizare a activităţii de întreţinere a culoarului de frontieră, fâşiei de protecţie şi a semnelor de frontieră.