Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 octombrie 2011

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.112/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS
Sunteti aici: Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 octombrie 2011

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 octombrie 2011

  1   Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
  2   Aprobarea unei modificări a ordinii de zi.
  3   Informare din partea Preşedintelui României cu privire la retragerea totală, în mod eşalonat, la încheierea turului de serviciu, a poliţiştilor şi jandarmilor aflaţi în misiunea "EULEX" Kosovo.
  4   Solicitarea Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională cu privire la încadrarea în categoria legilor de complexitate deosebită şi, în consecinţă, prelungirea termenului constituţional de dezbatere şi vot final de la 45 la 60 de zile, precum şi prelungirea cu 15 zile a termenului de depunere a raportului comun asupra Propunerii legislative privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul securităţii naţionale (Pl-x 499/2011). (rămasă pentru votul final)
  5   Informare referitoare la Recomandarea Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr.200/2010 cu privire la HIV/SIDA şi lumea muncii.
  6   Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.10/2011 pentru aprobarea componenţei nominale a Comisiei pentru afaceri europene (PH CD 26/2011). (rămas pentru votul final)
  7   Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.25/2010 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat temporare privind asigurarea accesului la finanţare în agricultură (PL-x 723/2010). (rămas pentru votul final)
  8   Dezbaterea Proiectului de Lege privind regimul deşeurilor (PL-x 415/2011). (rămas pentru votul final)
  9   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru trecerea din domeniul public al statului şi administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române" în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale - Pardina, Maliuc şi Crişan, judeţul Tulcea, a unor suprafeţe de teren (PL-x 91/2011). (rămas pentru votul final)
  10   Dezbaterea Proiectului de Lege privind modificarea anexei din Legea nr.174/2010 privind transmiterea unor terenuri din domeniul public al statului şi din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" -Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava în domeniul public al municipiului Suceava şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Suceava, judeţul Suceava (PL-x 90/2011). (rămas pentru votul final)
  11   Dezbaterea Proiectului de Lege privind plata de către Autoritatea Electorală Permanentă a cotizaţiei anuale de membru cu drepturi depline al Asociaţiei Oficialilor Electorali Europeni (ACEEEO) (PL-x 767/2010). (rămas pentru votul final)
  12   Dezbateri asupra Propunerii legislative pentru modificarea alineatului (21) din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997 (Pl-x 92/2011). (retrimisă comisiei)
  13   Dezbateri asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PL-x 68/2011) şi Propunerii legislative privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.107 din 6 decembrie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 444/2011). (retrimise comisiei)
  14   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2011 privind transmiterea unui imobil din domeniul privat al statului şi din administrarea Regiei Autonome "Monitorul Oficial" în proprietatea acesteia (PL-x 352/2011). (rămas pentru votul final)
  15   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar (PL-x 493/2009). (rămas pentru votul final)
  16   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea unor acte normative din domeniul sistemului naţional de decoraţii şi semnelor onorifice (PL-x 419/2011). (rămas pentru votul final)
  17   Primirea de răspunsuri la interpelările adresate de deputaţi primului-ministru şi membrilor Guvernului.
   17.1  Florin-Costin Pâslaru