Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 februarie 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.12/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS
Sunteti aici: Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 februarie 2013

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 februarie 2013

  1   Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
  2   Informare privind activarea domnului deputat Romeo Florin Nicoară în Grupul parlamentar al PNL.
  3   Informare privind revenirea domnului Cezar Cioată în Grupul parlamentar al PP-DD.
  4   Informare din partea Preşedintelui României cu privire la aprobarea propunerilor primului-ministru referitoare la participarea României cu forţe armate, în anul 2013, la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român.
  5   Informare din partea Preşedintelui României referitoare la aprobarea propunerilor primului-ministru cu privire la continuarea desfăşurării operaţiilor de transport multimodal pe teritoriul României al resurselor materiale şi umane aparţinând Guvernului SUA, dinspre şi către Afganistan, în sprijinul operaţiei NATO International Security Assistance Force (ISAF) şi al operaţiei de coaliţie Enduring Freedom (OEF), în anul 2013.
  6   Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 48/2012 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor (PH CD 2 /2013). (rămas pentru votul final)
  7   Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.44/2012 pentru aprobarea componenţei nominale a Comisiei de validare a mandatelor de deputat (PH CD 3 /2013). (rămas pentru votul final)
  8   Propunerea legislativă pentru modificarea art.6 din Legea nr. 263/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea creşelor (Pl-x 322/2012). (adoptată ca urmare a depăşirii termenului constituţional)
  9   Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.1/2011 privind Legea educaţiei naţionale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.8 din data de 10 ianuarie 2011, cu completările şi modificările ulterioare (Pl-x 375/2012). (adoptată ca urmare a depăşirii termenului constituţional)
  10   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.1/2011 Legea Educaţiei Naţionale (Pl-x 408/2012) (adoptată ca urmare a depăşirii termenului constituţional)
  11   Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Emiratelor Arabe Unite privind serviciile aeriene între şi dincolo de teritoriile lor respective, semnat la Dubai la 21 iunie 2011 (PL-x 442/2012). (adoptat ca urmare a depăşirii termenului constituţional)
  12   Proiectul de Lege privind instituirea unor măsuri speciale pentru protecţia obiectivelor militare care fac parte din Sistemul de apărare împotriva rachetelor balistice (PL-x 443/2012). (adoptat ca urmare a depăşirii termenului constituţional)
  13   Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Slovenia privind mormintele de război, semnat la Ljubljana, la 15 iunie 2011 (PL-x 444/2012). (adoptat ca urmare a depăşirii termenului constituţional)
  14   Proiectul de Lege pentru ratificarea Protocolului privind managementul durabil al pădurilor, adoptat la Bratislava la 27 mai 2011 şi semnat de România la 27 mai 2011, la Convenţia cadru privind dezvoltarea durabilă a Carpaţilor, adoptată la Kiev la 22 mai 2003 (PL-x 451/2012). (adoptat ca urmare a depăşirii termenului constituţional)
  15   Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea şi ajutorul reciproc în cazul producerii dezastrelor, semnat la Iaşi la 3 martie 2012 (PL-x 449/2012). (adoptat ca urmare a depăşirii termenului constituţional)
  16   Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Statele Membre ale Uniunii Europene, reunite în cadrul Consiliului, privind protecţia informaţiilor schimbate în interesul Uniunii Europene, semnat la Bruxelles la 25 mai 2011 (PL-x 450/2012). (adoptat ca urmare a depăşirii termenului constituţional)
  17   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind regimul juridic al mormintelor de război româneşti situate pe teritoriul Republicii Moldova, semnat la Iaşi la 3 martie 2012 (PL-x 472/2012). (rămas pentru votul final)
  18   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.69/2012 privind asigurarea unei contribuţii suplimentare a României la nivelul Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - INTERPOL prin detaşarea ofiţerilor de poliţie (PL-x 471/2012). (rămas pentru votul final)
  19   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Chişinău, la 20 aprilie 2012 (PL-x 469/2012). (rămas pentru votul final)
  20   Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.10/2012 pentru crearea cadrului legal necesar căutării automatizate a datelor de referinţă în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene şi asigurării recunoaşterii activităţilor de laborator referitoare la datele dactiloscopice (PL-x 414/2012). (rămas pentru votul final)
  21   Dezbateri asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.11/2012 pentru modificarea art.II alin.(2) lit.a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative (PL-x 383/2012). (retrimis comisiei)
  22   Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.21/2012 pentru suspendarea aplicării dispoziţiilor Legii nr.148/2012 privind înregistrarea operaţiunilor comerciale prin mijloace electronice (PL-x 385/2012). (rămas pentru votul final)
  23   Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.12/2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.10/2004 privind falimentul instituţiilor de credit (PL-x 384/2012). (rămas pentru votul final)
  24   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr.122/2006 privind azilul în România (PL-x 392/2012). (rămas pentru votul final)
  25   Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.19/2011 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.29/1997 privind Codul aerian civil (PL-x 629/2011). (rămas pentru votul final)
  26   Dezbateri asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.121/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 57/2012). (retrimis comisiei)
  27   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.17/2010 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România şi de Ordonanţa Guvernului nr.8/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România (PL-x 718/2010). (retrimis comisiei)
  28   Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.14/2011 pentru completarea art.2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale (PL-x 646/2011). (rămas pentru votul final)
  29   Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.7/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.189/2002 privind operaţiunile compensatorii referitoare la contractele de achiziţii pentru nevoi de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională (PL-x 220/2010). (rămas pentru votul final)
  30   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.10/2012 privind conversia în acţiuni a unor sume datorate statului de către Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R.-S.A.", precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române (PL-x 243/2012). (rămas pentru votul final)
  31   Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.105/2011 pentru modificarea art.1 din Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, precum şi a art.8 din Legea nr.339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope (PL-x 45/2012). (rămas pentru votul final)
  32   Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.99/2011 pentru asigurarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, a sumelor necesare acoperirii plăţii TVA aferente bunurilor şi serviciilor achiziţionate în cadrul programelor privind combaterea HIV/SIDA şi tuberculozei în România, implementate de fundaţia Romanian Angel Appeal (PL-x 34/2012). (rămas pentru votul final)
  33   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.91/2011 privind desemnarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara ca operator medical al unui elicopter aflat în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi aprobarea modului de operare, funcţionare şi finanţare a asistenţei de urgenţă acordate cu acest elicopter (PL-x 768/2011). (rămas pentru votul final)
  34   Prezentarea pe scurt de către deputaţi a interpelărilor adresate primului-ministru şi membrilor Guvernului.
   34.1  Maria-Andreea Paul
   34.2  Camelia-Margareta Bogdănici
   34.3  Liliana Mincă
   34.4  Ovidiu-Cristian Iane
   34.5  Petru Movilă
   34.6  Radu Costin Vasilică
   34.7  Cristian-Constantin Roman