Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 septembrie 2014
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 septembrie 2014
| 1 |
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
|
| 2 |
Informare din partea Preşedintelui României cu privire la aprobarea propunerilor Primului-ministru referitoare la intrarea şi staţionarea, în România, a unui detaşament de aeronave şi a personalului aferent, în funcţie de tipul aeronavelor dislocate, respectiv 150- 250 de persoane, aparţinând altor state aliate, pe principiul rotaţiei, pentru executarea, alături de forţele naţionale, a misiunilor de Poliţie Aeriană NATO.
|
| 3 |
Prezentarea Raportului Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi cu privire la scrisoarea Tribunalului Bucureşti - Secţia I Penală, prin care sunt transmise, în copie, sentinţa penală nr. 92/2014 şi dispozitivul deciziei penale nr.48/28.04.2014 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală privind pe domnul deputat Gheorghe Coman.
|
| 4 |
Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat (PHCD 46/2014). (rămas pentru votul final)
|
| 5 |
Informare privind activarea doamnei deputat Niculina Mocioi în cadrul Grupului parlamentar al PDL.
|
| 6 |
Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice (Pl-x 528/2013/2014). (rămasă pentru votul final)
|
| 7 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în vederea recuperării debitelor înregistrate cu titlu de indemnizaţie pentru creşterea copilului (PL-x 389/2014). (rămas pentru votul final)
|
| 8 |
Dezbaterea moţiunii simple intitulate "PSD are alergie la justiţie", iniţiate de 89 de deputaţi. (rămasă pentru votul final)
|