Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 septembrie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.94/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS
Sunteti aici: Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 septembrie 2014

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 septembrie 2014

  1   Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
   1.1  Sorin-Avram Iacoban - declaraţie politică intitulată "România, stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil";
   1.2  Vasile Gudu - declaraţie politică având titlul "Dictatura Guvernului Ponta în democraţie";
   1.3  Cosmin Necula - pledoarie în favoarea menţinerii instructorilor auto independenţi;
   1.4  Andrei Daniel Gheorghe - declaraţie politică intitulată "Libertatea - valoare fundamentală";
   1.5  Ana Birchall - declaraţie politică referitoare la potenţialul politic, economic şi social al României, în contextul dezvoltării unui nou proiect de ţară;
   1.6  Florica Cherecheş - declaraţie politică intitulată: "Munca la negru, cancerul economiei româneşti";
   1.7  Aurelian Mihai - consideraţii privind unele probleme politice actuale;
   1.8  Ion Marocico - declaraţie politică cu titlul: "Ziua Independenţei Ucrainei";
   1.9  Ghervazen Longher - intervenţie privind Zilele Culturii Polone;
   1.10  Ion Bălan - declaraţie politică intitulată "Bani pentru deponenţii Dacia";
   1.11  Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică cu tema: "Reducerea CAS-ului a fost întâmpinată cu o nouă taxă";
   1.12  Cristina-Ancuţa Pocora - declaraţie politică cu titlul: "Cifrele domnului Ponta";
   1.13  Florin-Cristian Tătaru - declaraţie politică cu titlul: "Restabilirea echilibrului politic la nivel local";
   1.14  Giureci-Slobodan Ghera - declaraţie politică cu tema "Tricolorul României, purtat cu mândrie de minoritatea croată din România la Jocurile Mondiale ale Croaţilor de la Zagreb";
   1.15  Ioan-Cristian Chirteş - declaraţie politică privind viitorul unităţilor de procesare din industria laptelui, cărnii şi panificaţie;
   1.16  Cristina Nichita - declaraţie politică intitulată "Stânga construieşte, dreapta demolează";
   1.17  Mircea Dolha - declaraţie politică cu subiectul: "Ministrul Teodorovici îşi bate joc de românii din afara graniţelor ţării";
   1.18  Ana Birchall - declaraţie politică intitulată "Trilogia valorilor naţionale: Eminescu, credinţa şi folclorul";
   1.19  Maria-Andreea Paul - declaraţie politică: - "Daciana, dragostea mea, am minţit cât am putut şi poporul tot nu m-a vrut!";
   1.20  Maria-Andreea Paul - declaraţie politică: - "Iohannis face doi paşi înainte cu seriozitate, în timp ce Ponta face şmechereşte un pas înainte şi doi înapoi";
   1.21  Maria-Andreea Paul - declaraţie politică: - "Maşina lui Ponta merge înapoi cu cea mai mare viteză europeană. Voinea ne explică la volan că maşina lui Ponta, de fapt, încetineşte.";
   1.22  Maria-Andreea Paul - declaraţie politică: - "Ponta a minţit şi a transformat Guvernul în Oficiul de complicat afaceri simple";
   1.23  Maria-Andreea Paul - declaraţie politică: - "PSD vrea să transforme România într-un bazar politic. Ponta cu întregul său Guvern să-şi dea demisia, aşa cum au făcut şi fraţii lui francezi.";
   1.24  Maria-Andreea Paul - declaraţie politică: - "Schimbarea schimbării: tânărul şi neliniştitul ministru Florin Jianu schimbă legile an de an. Haos privind structurile IMM şi ale mediului de afaceri din guvern";
   1.25  Maria-Andreea Paul - declaraţie politică: - "Un salariat ASF este plătit de 7 ori mai mult decât salariul mediu brut pe economie într-o lună";
   1.26  Maria-Andreea Paul - declaraţie politică: - "PSD Negreşti-Oaş a premiat meritele lui Dragnea pentru a fi condus judeţul Teleorman într-o lucie sărăcie, cea mai aspră din ţară";
   1.27  Maria-Andreea Paul - declaraţie politică: - "Catastrofa execuţiei bugetare a Guvernului Ponta la 7 luni";
   1.28  Maria-Andreea Paul - declaraţie politică: - "PSD a distrus oraşele Râmnicu Vâlcea şi Drobeta-Turnu Severin prin falimentarea Oltchim şi RAAN";
   1.29  Maria-Andreea Paul - declaraţie politică: - "Una din zece firme active a fost reparată de Guvernul PSD şi trimisă în comă sau direct la cimitir";
   1.30  Maria-Andreea Paul - declaraţie politică: - "PSD a falsificat raportările legate de competitivitatea României prin Voinea Business Development către Forumul Economic Global";
   1.31  Maria-Andreea Paul - declaraţie politică: - "Taxa pe stâlp trebuie eliminată, nu diminuată".
   1.32  Andrei Dolineaschi - declaraţie politică despre "Stimularea exploataţiilor agricole privat-familiale";
   1.33  Andrei-Valentin Sava - declaraţie politică: - "Parlamentul României trebuie să considere proiectele de lege pentru amnistierea mamelor şi a pensionarilor o prioritate zero a acestui nou început de sesiune parlamentară";
   1.34  Andrei-Valentin Sava - declaraţie politică: - "Românii nu vor fi niciodată singuri la graniţa de est a NATO";
   1.35  Radu Bogdan Ţîmpău - declaraţie politică intitulată "Vrerea lui Ponta: din 2 septembrie, a început târguiala pe votul românilor";
   1.36  Camelia-Margareta Bogdănici - declaraţie politică privind "Strategia Naţională de Sănătate 2014-2020";
   1.37  Eleonora-Carmen Hărău - declaraţie politică: -"Împotriva unei campanii electorale neprincipiale";
   1.38  Eleonora-Carmen Hărău - declaraţie politică: - "Prevenirea şi combaterea abandonului şcolar";
   1.39  Cătălin-Florin Teodorescu - declaraţie politică intitulată "Deviza PSD: recesiune până la capăt!";
   1.40  Nicolae-Ciprian Nica - declaraţie politică: - "Consideraţii privind conflictul din Ucraina";
   1.41  Nicolae-Ciprian Nica - declaraţie politică: - "Aprecieri referitoare la numirea doamnei Corina Creţu în echipa de comisari europeni ";
   1.42  Claudia Boghicevici - declaraţie politică: - "Execuţia bugetară pe primele 7 luni din 2014 - dezastrul guvernării Ponta";
   1.43  Claudia Boghicevici - declaraţie politică: - "Un nou proiect de lege pentru stimularea angajării şomerilor";
   1.44  Claudia Boghicevici - declaraţie politică: - "Femeile din România vor locuri de muncă corect plătite";
   1.45  Claudia Boghicevici - declaraţie politică: - "Sub guvernarea PSD ţara merge spre prăpastie, în ceea ce priveşte ocuparea pe piaţa muncii";
   1.46  Claudia Boghicevici - declaraţie politică: - "Guvernul Ponta distruge învăţământul românesc";
   1.47  Claudia Boghicevici - declaraţie politică: - "Au început pomenile electorale: proiect de lege iniţiat de Guvern pentru scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii şi proiect de lege privind exonerarea de la plata unor sume de către personalul plătit din fonduri publice";
   1.48  Claudia Boghicevici - declaraţie politică: - "Scutirea de la plata unor debite pentru mame";
   1.49  Claudia Boghicevici - declaraţie politică: - "Pensii speciale pentru personalul din aviaţie";
   1.50  Constantin Mazilu - declaraţie politică cu tema "Declinul familiei contribuie la generalizarea iernii demografice";
   1.51  Cornel Itu - declaraţie politică referitoare la rolul Parlamentului României în politica externă;
   1.52  Cornel-Mircea Sămărtinean - declaraţie politică intitulată "Spitalul regional din Timişoara - prioritate «zero» a Guvernului social-democrat condus de Victor Ponta";
   1.53  Corneliu-Florin Buicu - declaraţie politică având ca temă "Sesiunea de toamnă, continuarea proiectelor!";
   1.54  Costel Alexe - declaraţie politică despre modul în care partidul-stat PSD va încerca să forţeze câştigarea alegerilor prezidenţiale;
   1.55  Cristian Buican - declaraţie politică având ca subiect "Nebunia partidului-stat";
   1.56  Cristina Nichita - declaraţie politică având ca temă "Programul «Copou» - o poveste adevărată";
   1.57  Daniel Iane - declaraţie politică despre amnistia fiscală a unui număr important de pensionari, mame şi funcţionari publici, pentru sumele obţinute ilegal, din cauza incompetenţei unor funcţionari publici;
   1.58  Dănuţ Culeţu - declaraţie politică intitulată "Nominalizarea comisarului european - sfidare la adresa românilor";
   1.59  Dorel Covaci - declaraţie politică: - "Importanţa ordonanţei prin care aleşii locali şi judeţeni pot opta pentru apartenenţa politică";
   1.60  Dorel Covaci - declaraţie politică: - "Început de an şcolar 2014-2015";
   1.61  Gheorghe-Eugen Nicolăescu - declaraţie politică având ca temă "Suspendarea statului de drept";
   1.62  Florica Cherecheş - declaraţie politică intitulată "Ce rol mai are Parlamentul în ţara asta?";
   1.63  Florin-Alexandru Alexe - declaraţie politică: - "Migraţia politică";
   1.64  Florin-Alexandru Alexe - declaraţie politică: - "Lipsa oricăror măsuri de susţinere a tinerilor";
   1.65  Florin Gheorghe - declaraţie politică: - "Imparţialul Ombudsman din România";
   1.66  Florin Gheorghe - declaraţie politică: - "Reforma din sănătate - fata morgana a guvernării româneşti";
   1.67  Florin Gheorghe - declaraţie politică: - "Un comisar pentru ajutoare umanitare!?";
   1.68  Florin Gheorghe - declaraţie politică: - "De ce se clatină mereu democraţia românească?";
   1.69  Gheorghe Ciobanu - declaraţie politică intitulată "România preşedintelui Ponta: dreptate mamelor şi pensionarilor";
   1.70  Gheorghe Dragomir - declaraţie politică având ca temă "Traseismul politic, un act profund nedemocratic";
   1.71  Gheorghe Emacu - intervenţie intitulată "8 septembrie - Ziua internaţională a alfabetizării";
   1.72  Gigel-Sorinel Ştirbu - intervenţie având ca temă "Opera lui Brâncuşi «Cuminţenia pământului» trebuie să rămână în ţară";
   1.73  Hubert Petru Ştefan Thuma - declaraţie politică referitoare la populaţia rurală din România;
   1.74  Ioan Adam - declaraţie politică: - "Victoria la alegerile europarlamentare şi degradarea progresivă a PNL";
   1.75  Ioan Adam - declaraţie politică: - "Stimularea mediului de afaceri prin reducerea contribuţiilor de asigurări sociale la angajator";
   1.76  Ioan Adam - declaraţie politică: - "Impactul crizei geopolitice din Ucraina asupra economiei româneşti";
   1.77  Ioan Balan - declaraţie politică: - "Mao ZePonta - dezastrul unei guvernări de inspiraţie chineză";
   1.78  Ioan Balan - declaraţie politică: - "Şantajul PSD: Lăsaţi primarii să vină la mine!";
   1.79  Ioan Benga - declaraţie politică referitoare la "Amnistia fiscală, dovada de implicare socială şi umană a Guvernului Ponta";
   1.80  Ioan Moldovan - declaraţie politică: - despre nevoia introducerii TVA de 9% pentru lapte, fructe şi legume proaspete, un pas important în reducerea evaziunii fiscale din acest sector;
   1.81  Ioan Moldovan - declaraţie politică referitoare la înfiinţarea Grupului parlamentar PC-PLR;
   1.82  Ioan Tămâian - declaraţie politică: - "Klaus Iohannis - cea mai bună alternativă la funcţia de preşedinte al României";
   1.83  Ioan Tămâian - declaraţie politică: - "Legiferarea migraţiei primarilor - o formă de cooptare nedemocratică";
   1.84  Ioan Tămâian - declaraţie politică: - "Reducerea contribuţiilor sociale - un risc asumat";
   1.85  Ioan Vulpescu - declaraţie politică: "Statul şi Biserica, în noul context democratic şi european";
   1.86  Ion Călin - intervenţie ce are ca subiect "Alfabetizarea, o problemă a întregii lumi";
   1.87  Ion Diniţă - declaraţie politică: - "Apel la respectarea Legii privind distribuirea ajutoarelor alimentare de la Uniunea Europeană";
   1.88  Ion Diniţă - declaraţie politică: - "Amnistia fiscală, o măsură reparatorie necesară pentru români";
   1.89  Ion Diniţă - declaraţie politică: - "Gestionarea colectării deşeurilor electrice şi electronice, un demers absolut necesar pentru autorităţile locale şi judeţene";
   1.90  Ion Diniţă - declaraţie politică: - "Extrădările sunt discutate doar ocazional de Ministerul Afacerilor Europene";
   1.91  Ion Diniţă - declaraţie politică: - "Autorităţile locale pot subvenţiona furnizarea energiei termice livrată populaţiei";
   1.92  Ion Diniţă - declaraţie politică: - "Reducerea CAS, prioritatea debutului noii sesiuni parlamentare";
   1.93  Ion Marocico - declaraţie politică "Despre Summitul NATO din Ţara Galilor şi situaţia din Ucraina";
   1.94  Ionel Arsene - declaraţie politică cu referire la iniţiativa de amnistiere fiscală şi impactul unei astfel de măsuri;
   1.95  Ionuţ-Cristian Săvoiu - declaraţie politică: "Reglementarea profesiei de geodez nu trebuie să mai întârzie!";
   1.96  Iuliu Nosa - declaraţie politică intitulată "Băsescu, în campanie electorală";
   1.97  Liliana Ciobanu - declaraţie politică: "Apel pentru respectarea drepturilor omului în toate statele lumii";
   1.98  Liviu Harbuz - declaraţie politică cu tema "Sine ira et studio - lecţie de diplomaţie şi politică europeană";
   1.99  Mihai Lupu - declaraţie politică ce are ca subiect: "Parlamentarii PNL şi PDL susţin prima intabulare a terenurilor agricole şi forestiere";
   1.100  Marioara Nistor - declaraţie politică: - "Întârzierile de la ghişeele caselor de pensii, justificate de redimensionarea sistemului informatic";
   1.101  Marioara Nistor - declaraţie politică: - "Apel la responsabilitate şi seriozitate în Parlament";
   1.102  Marioara Nistor - declaraţie politică: - "Problemele din cadrul APIA, pe cale de rezolvare";
   1.103  Marioara Nistor - declaraţie politică: - "Klaus Iohannis nu are nicio şansă în bătălia cu Victor Ponta";
   1.104  Marioara Nistor - declaraţie politică: - "Avem nevoie de dinamizarea prezenţei culturale româneşti în străinătate";
   1.105  Eduard-Stelian Martin - declaraţie politică: "Urmaşa lui Traian";
   1.106  Mihai-Aurel Donţu - declaraţie politică cu tema: "Suspendarea unei legi în vigoare, un abuz de putere al Guvernului Ponta fără precedent în România postdecembristă";
   1.107  Mihai Weber - declaraţie politică: "Traseism politic? Nici vorbă.";
   1.108  Ion-Bogdan Mihăilescu - "Declaraţie politică pe tema Summitului NATO din Ţara Galilor";
   1.109  Mircea Dolha - declaraţie politică intitulată "Prelungirea termenului pentru reatestarea produselor tradiţionale, un act de normalitate";
   1.110  Miron Alexandru Smarandache - declaraţie politică: - "Reducerea CAS-ului şi armonizarea legislaţiei europene, priorităţile sesiunii de toamnă a Parlamentului";
   1.111  Miron Alexandru Smarandache - declaraţie politică: - "PSD Moineşti şi-a fixat obiectivele campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale";
   1.112  Corneliu-Mugurel Cozmanciuc - declaraţie politică: - "Deciziile de la Summitul Nato, între realitatea românească şi cea regională";
   1.113  Corneliu-Mugurel Cozmanciuc - declaraţie politică: - "O nouă sesiune - oportunităţi şi provocări pentru instituţia parlamentară";
   1.114  Corneliu-Mugurel Cozmanciuc - declaraţie politică: - "Reducerea TVA la carne - Guvernul ignoră cu rea-voinţă munca parlamentarilor";
   1.115  Natalia-Elena Intotero - declaraţie politică: - "Un comisar care să reprezinte România în Europa";
   1.116  Natalia-Elena Intotero - declaraţie politică: - "Modernizarea Termocentralei de la Mitia - o promisiune onorată";
   1.117  Nicolae Păun - declaraţie politică cu privire la realităţile din închisorile româneşti;
   1.118  Radu Babuş - declaraţie politică cu titlul: "Instituirea unui program pentru competitivitatea întreprinderilor mici şi mijlocii";
   1.119  Raluca-Cristina Ispir - declaraţie politică cu referire la Pactul naţional pentru stabilitate şi democraţie, propus de PNL;
   1.120  Raluca Surdu - declaraţie politică privind reducerea CAS la angajator;
   1.121  Raluca Turcan - declaraţie politică: - "Prezidenţiabilul Ponta nu cunoaşte prevederile Constituţiei: orice ajutor destinat copiilor nu poate fi diferenţiat";
   1.122  Raluca Turcan - declaraţie politică: - "Ministerul Educaţiei - abuz fără precedent în detrimentul şcolilor";
   1.123  Raluca Turcan - declaraţie politică: - "Nu Blaga şi Iohannis sunt vinovaţi de eşecul propunerii comisarului european, ci trădarea lui Ponta!";
   1.124  Raluca Turcan - declaraţie politică: - "În următorii 10 ani preşedintele de dreapta (un dascăl de profesie!) va avea o misiune foarte grea: să repornească educaţia românească, să repornească inima României";
   1.125  Raluca Turcan - declaraţie politică: - "Guvernul Ponta a introdus dubla măsură în învăţământul superior românesc";
   1.126  Raluca Turcan - declaraţie politică: - "Rectificarea bugetară menţine educaţia în stare de avarie";
   1.127  Raluca Turcan - declaraţie politică: - "Toate cifrele înregistrate de Ministerul Educaţiei arată degringolada din educaţie. Unicul scop al ministrului Pricopie este «cosmetizarea» statisticilor dramatice pentru aducerea de voturi.";
   1.128  Raluca Turcan - declaraţie politică: - "Guvernul Ponta vrea să îmbunătăţească procentul dezastruos de promovabilitate la bacalaureat prin fraude, demisii sau introducerea celei de-a treia sesiuni";
   1.129  Răzvan Horia Mironescu - declaraţie politică intitulată "Strategia de descentralizare în turism, un document care nu rezolvă niciuna dintre problemele reale ale turismului";
   1.130  Remus-Florinel Cernea - declaraţie politică cu tema: "România nu are nevoie de două noi reactoare nucleare! "
   1.131  Roberta Alma Anastase - declaraţie politică cu subiectul: "Incompetenţa Guvernului Ponta pune în pericol viaţa nou-născuţilor din România";
   1.132  Sanda-Maria Ardeleanu - declaraţie politică cu titlul "Sezonul «microbuzelor electorale»";
   1.133  Sorin-Avram Iacoban - declaraţie politică: - "Alianţa ACL - o «formă fără fond»";
   1.134  Sorin-Avram Iacoban - declaraţie politică: - "«Urmaşa lui Traian» a intrat în vrie";
   1.135  Ştefan-Alexandru Băişanu - declaraţie politică intitulată "Parlamentul României trebuie să aibă o poziţie oficială la situaţia tensionată din Ucraina";
   1.136  Tamara-Dorina Ciofu - declaraţie politică cu subiectul "Abandonul şcolar, problema acută a sistemului educaţional românesc";
   1.137  Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Avem majoritate, putem schimba orice!";
   1.138  Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Demisia, domnule primar!";
   1.139  Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Cine plăteşte foiţa de cafea?!";
   1.140  Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Ciocoi vopsiţi în violet";
   1.141  Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Cum au furat legea votului alb";
   1.142  Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "De ce să le pese de Iaşi?";
   1.143  Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Dreptate până la capăt?";
   1.144  Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Entuziasm propagandistic";
   1.145  Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Epoca pietonalului";
   1.146  Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Fumărit politic";
   1.147  Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Guvernul ne vrea proşti, dar mulţi la vot!";
   1.148  Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Guvernul pune lesă jurnalismului de investigaţie";
   1.149  Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Help hepatita!";
   1.150  Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Lege pentru prevenirea dispariţiei poporului român";
   1.151  Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "În prag de campanie prezidenţială Guvernul oferă amnistie şi linişte baronilor corupţi";
   1.152  Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Alertă la MAE";
   1.153  Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Măi să fie!";
   1.154  Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "În România malpraxisul se îngroapă odată cu pacienţii";
   1.155  Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Miniştrii mint poporul cu televizorul. Pseudodotarea de sânge a fost doar un moment electoral.";
   1.156  Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Un alt motiv pentru educaţia pentru sănătate: victimele furtunii";
   1.157  Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Deşteaptă-te, române! Noul ministru al culturii nu înţelege româneşte.";
   1.158  Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Miroase a usturoi!";
   1.159  Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Mulţumirile şoferilor se duc la RAR";
   1.160  Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Guvernul adoptă pe ascuns maghiara ca limbă oficială";
   1.161  Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Noul vehicul de campanie electorală: microbuzul";
   1.162  Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Nu vă îngrijoraţi!";
   1.163  Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "O chestiune de «onoare»";
   1.164  Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "OUG doctor Petru Groza";
   1.165  Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Scrisoare deschisă poporului PP-DD";
   1.166  Valeria-Diana Schelean - declaraţie politică intitulată "Votul prin corespondenţă, o nevoie ignorată în mod voit de către Guvernul Ponta";
   1.167  Vasile Iliuţă - declaraţie politică având titlul "Atac violent la statul de drept";
   1.168  Vasile-Daniel Suciu - declaraţie politică: - "Inamicii României";
   1.169  Vasile-Daniel Suciu - declaraţie politică: - "Libertate de expresie şi acţiune?";
   1.170  Violeta Tudorie - declaraţie politică având tema "Libertatea de alegere este un drept şi pentru aleşii locali";
   1.171  Viorel-Ionel Blăjuţ - declaraţie politică: - "Nu mai chinuiţi copiii! Învăţaţi-i carte!";
   1.172  Viorel-Ionel Blăjuţ - declaraţie politică: - "Politica descurajează munca!";
   1.173  Sorin Mihai Grindeanu - prezentarea unui eveniment negativ petrecut pe stadionul "Dan Păltinişanu" din Timişoara";
   1.174  Daniel Florea - declaraţie politică: - "Limba română - fundament al identităţii naţionale";
   1.175  Daniel Florea - declaraţie politică: - "România trebuie să se îndrepte spre normalitate";
   1.176  Daniel Florea - declaraţie politică: - "Violenţa în şcoli";
   1.177  Scarlat Iriza - declaraţie politică: - "România - sabotată din nou";
   1.178  Scarlat Iriza - declaraţie politică: - "Libertatea de a alege";
   1.179  Daniel Tudorache - declaraţie politică: - "Începutul de an şcolar naşte noi începuturi";
   1.180  Daniel Tudorache - declaraţie politică: - "Sprijinul şi intervenţia Federaţiei Ruse pentru separatiştii din estul Ucrainei trebuie să înceteze!";
   1.181  Dorin Silviu Petrea - formularea unui apel la responsabilitate şi consens politic;
   1.182  Răzvan-Ionuţ Tănase - declaraţie politică: - "Amnistia fiscală pentru mame şi pensionari - o măsură necesară şi justificată";
   1.183  Răzvan-Ionuţ Tănase - declaraţie politică: - "Basarabia e România doar în sloganuri";
   1.184  Răzvan-Ionuţ Tănase - declaraţie politică: - "Pădurile României - o bogăţie pe cale de dispariţie";
   1.185  Răzvan-Ionuţ Tănase - declaraţie politică: - "Economia subterană se dezvoltă nestingherit";
   1.186  Răzvan-Ionuţ Tănase - declaraţie politică: - "Copiii cu autism au dreptul la o viaţă normală";
   1.187  Liliana Mincă - declaraţie politică: "Zestrea spirituală a românilor nu trebuie oferită plocon ipocriziei politice";
   1.188  Constantin Avram - declaraţie politică: - "Formarea PLR, un moment prielnic al coagulării electoratului de centru-dreapta";
   1.189  Constantin Avram - declaraţie politică: - "Nevoia de suplimentare a bugetului MAN";
   1.190  Constantin Avram - declaraţie politică: - "Stabilitatea internă şi securitatea graniţelor României, prima urgenţă!";
   1.191  Constantin Avram - declaraţie politică: - "OUG nr.55/2014 trebuie aplicată numai alianţelor politice din 2012".
  2   Informare privind completarea conducerii Grupului parlamentar al PSD.
  3   Aprobarea modificării ordinii de zi.
  4   Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru modificarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal (PL-x 347/2014/1.09.2014). (rămasă pentru votul final)
  5   Informare privind depunerea moţiunii simple intitulate "Ministerul M.T.O. - Minciună, Taxare, Oprirea economiei".
  6   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012, a Legii petrolului nr.238/2004, precum şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.6/2014 privind exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar al statului la Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica"- S.A. şi la Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale - "Transgaz" - S.A. Mediaş şi pentru modificarea unor acte normative (PL-x 369/2014). (retrimis comisiei)
  7   Dezbaterea Propunerii legislative de modificare şi completare a Legii nr.223 din 2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România (Pl-x 612/2013). (rămasă pentru votul final)
  8   Dezbaterea Proiectului de Lege privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii (PL-x 390/2014). (rămas pentru votul final)
  9   Aprobarea solicitării iniţiatorului de retragere a Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (Pl-x 329/2014).
  10   Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind aprobarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Consiliu şi Parlamentul European privind politica Uniunii Europene în materie de returnare COM (2014) 199(PHCD 37/2014). (rămas pentru votul final)
  11   Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind aprobarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Consiliu şi Parlamentul European, cu privire la orientările pentru punerea în aplicare a Directivei 2003/86/CE privind dreptul la reîntregirea familiei COM (2014) 210 (PHCD 38/2014). (rămas pentru votul final)
  12   Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind aprobarea opiniei referitoare la propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind activităţile şi supravegherea instituţiilor pentru furnizarea de pensii ocupaţionale (reformare) COM (2014) 167 (PHCD 39/2014). (rămas pentru votul final)
  13   Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Raport privind punerea în aplicare a cadrului UE pentru strategiile naţionale de integrare a romilor COM (2014) 209(PHCD 40/2014). (rămas pentru votul final)
  14   Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind aprobarea opiniei referitoare la comunicarea Comisiei privind iniţiativa cetăţenească europeană Apa şi salubritatea sunt un drept al omului! Apa este un bun public, nu o marfă!" COM(2014) 177 (PHCD 41/2014). (rămas pentru votul final)
  15   Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind aprobarea opiniei referitoare la Propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind societăţile comerciale cu răspundere limitată cu asociat unic COM (2014) 212 (PHCD 42/2014). (rămas pentru votul final)
  16   Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind aprobarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu - Finanţarea pe termen lung a economiei europene COM (2014) 168 (PHCD 43/2014). (rămas pentru votul final)
  17   Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind aprobarea opiniei referitoare la Comunicarea comună a Comisiei Europene şi a Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate către Parlamentul European şi Consiliu: Abordarea globală a UE în materie de conflicte şi crize externe JOIN (2013) 30 (PHCD 44/2014). (rămas pentru votul final)
  18   Supunerea la votul final:
   18.1  Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat (PHCD 46/2014); (adoptat)
   18.2  Proiectul de Hotărâre privind aprobarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Consiliu şi Parlamentul European privind politica Uniunii Europene în materie de returnare COM (2014) 199 (PHCD 37/2014); (adoptat)
   18.3  Proiectul de Hotărâre privind aprobarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Consiliu şi Parlamentul European, cu privire la orientările pentru punerea în aplicare a Directivei 2003/86/CE privind dreptul la reîntregirea familiei COM (2014) 210 (PHCD 38/2014); (adoptat)
   18.4  Proiectul de Hotărâre privind aprobarea opiniei referitoare la propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind activităţile şi supravegherea instituţiilor pentru furnizarea de pensii ocupaţionale (reformare) COM (2014) 167 (PHCD 39/2014); (adoptat)
   18.5  Proiectul de Hotărâre privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Raport privind punerea în aplicare a cadrului UE pentru strategiile naţionale de integrare a romilor COM (2014) 209 (PHCD 40/2014); (adoptat)
   18.6  Proiectul de Hotărâre privind aprobarea opiniei referitoare la comunicarea Comisiei privind iniţiativa cetăţenească europeană Apa şi salubritatea sunt un drept al omului! Apa este un bun public, nu o marfă!" COM(2014) 177 (PHCD 41/2014); (adoptat)
   18.7  Proiectul de Hotărâre privind aprobarea opiniei referitoare la Propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind societăţile comerciale cu răspundere limitată cu asociat unic COM (2014) 212 (PHCD 42/2014); (adoptat)
   18.8  Proiectul de Hotărâre privind aprobarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu - Finanţarea pe termen lung a economiei europene COM (2014) 168 (PHCD 43/2014); (adoptat)
   18.9  Proiectul de Hotărâre privind aprobarea opiniei referitoare la Comunicarea comună a Comisiei Europene şi a Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate către Parlamentul European şi Consiliu: Abordarea globală a UE în materie de conflicte şi crize externe JOIN (2013) 30 (PHCD 44/2014); (adoptat)
   18.10  Lege privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, reexaminată la cererea Preşedintelui României (Pl-x 528/2013/2014); (adoptată legea cu amendamente)
   18.11  Lege pentru modificarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, reexaminată la cererea Preşedintelui României (PL-x 347/2014/1.09.2014); (adoptată legea cu un amendament)
   18.12  Proiectul de Lege privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii (PL-x 390/2014); (adoptat)
   18.13  Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în vederea recuperării debitelor înregistrate cu titlul de indemnizaţie pentru creşterea copilului (PL-x 389/2014); (adoptat)
   18.14  Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România - (Pl-x 612/2013); (adoptată)
   18.15  Moţiunea simplă iniţiată de 89 de deputaţi (MS 9/2014). (respinsă)