Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 iunie 2015

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.102/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS
Sunteti aici: Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 iunie 2015

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 iunie 2015

  1   Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
  2   Intervenţie cu ocazia Zilei naţionale a copiilor adoptabili.
  3   Ora prim-ministrului - dezbateri politice, cu participarea prim-ministrului, la solicitarea Grupului parlamentar al PNL, cu tema: "Starea economiei româneşti".
  4   Prezentarea şi dezbaterea moţiunii simple iniţiate de 101 deputaţi, aparţinând Grupului parlamentar al PNL, deputaţi neafiliaţi, precum şi deputaţi din Grupul parlamentar Democrat şi Popular, cu titlul "PSD «curentează» banul public - bonusuri uriaşe, contracte cu dedicaţie şi «secrete de stat» la Transelectrica" (rămasă pentru votul final)
  5   Primirea de răspunsuri la întrebările adresate membrilor Guvernului şi altor conducători ai organelor administraţiei publice.
   5.1  Kereskényi Gábor
   5.2  Florin Gheorghe
  6   Prezentarea interpelărilor adresate Guvernului.
   6.1  Mihai Tararache
   6.2  Sorin-Avram Iacoban