Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 mai 2018

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.88/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS
Sunteti aici: Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 mai 2018

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 mai 2018

  1   Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
  2   Informare privind încetarea activităţii domnului deputat Daniel Olteanu în cadrul Grupului parlamentar al PNL.
  3   Informare privind încetarea activităţii doamnei deputat Gabriela-Maria Podaşcă şi a domnului deputat Mircea-Titus Dobre în cadrul Grupului parlamentar al PSD.
  4   Informare privind încetarea activităţii domnului deputat Valeriu-Andrei Steriu în cadrul Grupului parlamentar al PMP.
  5   Informare privind depunerea moţiunii simple intitulate "Lipsa de predictibilitate a Guvernului în materie de politică fiscală dăunează grav economiei şi, de asemenea, harababura fiscală a actualei guvernări îi lasă pe români fără banii de pensie"; iniţiate de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.
  6   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 340/2016). (rămasă pentru votul final)
  7   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea anexei nr.5 din Legea nr.63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ (PL-x 48/2014). (rămas pentru votul final)
  8   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PL-x 558/2014). (rămas pentru votul final)
  9   Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea Anexei 5 din Legea nr.63 din 10 mai 2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ (Pl-x 323/2015). (rămasă pentru votul final)
  10   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea art.731 din Legea nr.7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar (PL-x 35/2017). (rămas pentru votul final)
  11   Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea şi modificarea Legii nr.69 din 2000 a educaţiei fizice şi sportului (Pl-x 257/2015). (rămasă pentru votul final)
  12   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000 (Pl-x 32/2015). (rămasă pentru votul final)
  13   Dezbaterea Proiectului de Lege privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, pe baza bonurilor valorice (PL-x 48/2017). (rămas pentru votul final)
  14   Dezbaterea Propunerii legislative privind organizarea şi exercitarea profesiei de medic veterinar (Pl-x 722/2015). (rămasă pentru votul final)
  15   Dezbaterea Propunerii legislative privind organizarea reglementării în domeniul fondurilor europene nerambursabile (Pl-x 199/2016). (rămasă pentru votul final)
  16   Proiectul de Lege privind acordarea de despăgubiri persoanelor afectate de construcţia infrastructurii de transport (PL-x 575/2009). (retrimis comisiei)
  17   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea art.5 alin.(1) din Legea nr.117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru (PL-x 57/2017). (rămas pentru votul final)
  18   Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare (Pl-x 852/2015). (retrimisă comisiei)
  19   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru "Inocenţa Copilăriei" privind interzicerea cursurilor de educaţie sexuală în învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial, fără acordul scris al părinţilor sau tutorelui (PL-x 89/2017). (rămas pentru votul final)
  20   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi gazelor naturale nr.123/2012 (Pl-x 280/2015). (rămasă pentru votul final)
  21   Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea Legii nr.45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu - Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare (Pl-x 143/2016). (rămasă pentru votul final)
  22   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea Legii-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (PL-x 266/2016). (rămas pentru votul final)
  23   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea Legii nr.52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri (PL-x 101/2017). (rămas pentru votul final)
  24   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea art.100 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (PL-x 53/2017). (rămas pentru votul final)
  25   Proiectul de Lege privind sediul electronic al operatorilor economici (PL-x 843/2015). (Retrimis comisiilor.)
  26   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule (Pl-x 201/2016). (rămasă pentru votul final)
  27   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii (Pl-x 386/2016). (rămasă pentru votul final)
  28   Răspunsuri orale la întrebările adresate membrilor Guvernului şi altor conducători ai organelor administraţiei publice.
   28.1  Nicolaie-Sebastian-Valentin Radu
   28.2  Pavel Popescu
   28.3  Laurenţiu Nistor
   28.4  Ionela Viorela Dobrică
  29   Prezentarea interpelărilor adresate membrilor Guvernului.
   29.1  Emil-Marius Paşcan
   29.2  Sergiu Cosmin Vlad
   29.3  Csép Éva-Andrea
   29.4  Andrei Daniel Gheorghe
   29.5  Mihăiţă Vîrză
   29.6  Tamara-Dorina Ciofu
   29.7  Mihaela Huncă
   29.8  Cătălin-Ioan Nechifor
   29.9  Ilie Toma