Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 16 aprilie 2020

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.32/2020
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS
Sunteti aici: Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 16 aprilie 2020

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 16 aprilie 2020

  1   Solicitarea Preşedintelui României, domnul Klaus-Werner Iohannis, adresată Parlamentului, cu privire la prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, instituită prin Decretul nr.240/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.311/14.04.2020. Dezbaterea Proiectului de Hotărâre a Parlamentului României privind încuviinţarea măsurii adoptate de Preşedintele României privind prelungirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României. (adoptat prin vot electronic la distanţă)
  2   Informare privind depunerea la secretarii generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea exercitării de către deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, a următoarele legi:
- Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2017 privind acţiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispoziţiilor legislaţiei în materie de concurenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996 (PL-x 326/2017) (adoptată în procedură de urgenţă);
- Legea pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 (PL-x 262/2019) (adoptată în procedură de drept comun).