Sittings of the Chamber of Deputies of November 18, 2002

You are here:: Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of November 18, 2002

Sittings of the Chamber of Deputies of November 18, 2002

  1   Informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.
  2   Informare privind depunerea la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de a sesiza Curtea Constituţională, a următoarelor legi:
  Legea bugetului de stat pe anul 2003;
  Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2003.
  3   Aprobarea componenţei comisiilor de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere la:
   3.1  Proiectul de Lege privind combaterea pornografiei;
   3.2  Proiectul de Lege privind stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor situate în intravilanul localităţilor în Delta Dunării;
   3.3  Proiectul de Lege privind acceptarea de către România a amendamentelor la Codul internaţional de management pentru exploatarea în siguranţă a navelor şi pentru prevenirea poluării;
   3.4  Proiectul de Lege privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.
  4   Aprobarea unor modificări în componenţa nominală a unor comisii permanente.
  5   Dezbaterea raportului Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru folosirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii publice (amânarea votului final).
  6   Dezbaterea raportului Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 32/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare (amânarea votului final).
  7   Dezbaterea raportului Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă (amânarea votului final).
  8   Dezbaterea raportului Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.62/2002 pentru modificarea Anexei nr.1 din Legea nr.290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare - dezvoltare din domeniul agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu - Siseşti (amânarea votului final).
  9   Dezbaterea raportului Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.78/2002 privind asigurarea condiţiilor de funcţionare a centralelor termice şi electrice de termoficare aflate în administrarea consiliilor judeţene şi locale (amânarea votului final).
  10   Dezbaterea raportului Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind sprijinul acordat de stat tinerilor din mediul rural (amânarea votului final).
  11   Dezbaterea raportului Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2002 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2001 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, stagiaturii şi activităţii de cercetare medicală în sectorul sanitar (amânarea votului final).
  12   Dezbaterea raportului Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.20/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească (amânarea votului final).
  13   Dezbaterea raportului Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind protecţia martorilor (amânarea votului final).
  14   Dezbaterea raportului Comisiei de mediere la Proiectul de Lege cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat în domeniul insolvenţei (amânarea votului final).
  15   Dezbaterea raportului Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.89/2002 privind reglementarea unor datorii ale societăţilor comerciale aflate în proces de privatizare, reprezentând penalităţi şi majorări de întârziere aferente serviciilor de furnizare a energiei electrice, gazelor naturale şi energiei termice (amânarea votului final).
  16   Dezbaterea raportului Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publică a statului, şi pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (amânarea votului final).
  17   Dezbaterea raportului Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.80/2000 privind certificarea şi/sau omologarea echipamentelor, pieselor de schimb şi materialelor de exploatare utilizate la vehicule rutiere (amânarea votului final).
  18   Primirea de răspunsuri la interpelările adresate de către deputaţi membrilor Guvernului.