Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of November 17, 2003

You are here:: Prima pagina > Parliamentary debates > Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of November 17, 2003

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of November 17, 2003

  1   Aprobarea programului ordinii de zi şi a programului de lucru
  2   Informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente în termenele stabilite.
  3   În conformitate cu prevederile art. 17 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-au depus la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, în vederea exercitării de către parlamentari a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, următoarele legi:
  Lege privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic;
  Lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Georgiei privind protecţia informaţiilor militare clasificate schimbate, semnat la Bucureşti la 22 iulie 2003;
  Lege pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Africa de Sud privind cooperarea în domeniul apărării, semnat la Pretoria la 7 mai 2003;
  Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 65//2003 pentru modificarea Legii serviciilor publice de gospodărie comunală nr. 326/2001;
  Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2003 privind interzicerea realizării de clădiri pe suprafeţele din fondul forestier naţional, afectate de incendii;
  Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 129/2002 pentru modificarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionării comercianţilor
  4   Dezbaterea şi adoptarea proiectului Legii pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 87/2003 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2003
  5   Dezbaterea şi adoptarea proiectului Legii pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 88/2003 cu privire la rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2003
  6   Adoptarea textului rămas în divergenţă la proiectul Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfşurarea adunărilor publice
  7   Aprobarea modificărilor în componenţa nominală a Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei
  8   Aprobarea modificărilor în componenţa nominală a Comisiei Parlamentului României pentru Integrarea Europeană
  9   Prezentarea raportului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor privind activitatea desfşurată şi evoluţia pieţei de asigurări în anul 2002
  10   Numirea domnului Dan Constantinescu ca membru al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor