Sittings of the Chamber of Deputies of March 29, 2004
Sittings of the Chamber of Deputies of March 29, 2004
| 1 |
Informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente în termenele stabilite.
|
| 2 |
Informare privind depunerea la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de a sesiza Curtea Constituţională, a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
|
| 3 |
Dezbaterea Raportului Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, republicată (amânarea votului final).
|
| 4 |
Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2003 privind completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat (amânarea dezbaterilor).
|
| 5 |
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2004 pentru ratificarea Acordului cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru finanţarea Proiectului "Săli de Sport", semnat la Bucureşti la 23 ianuarie 2004 şi la Paris la 28 ianuarie 2004 (amânarea votului final).
|
| 6 |
Dezbaterea Raportului Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 72/2003 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman (amânarea votului final).
|
| 7 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar (amânarea votului final).
|
| 8 |
Dezbaterea Propunerii legislative privind Statutul de Autonomie al Ţinutului Secuiesc (amânarea votului final).
|
| 9 |
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 125/2003 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române (amânarea votului final).
|
| 10 |
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 30/2004 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 170/1999 privind acordarea, în mod gratuit, a asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor pentru unele categorii de persoane prevăzute în legi speciale (amânarea votului final).
|
| 11 |
Primirea de răspunsuri la interpelările adresate membrilor Guvernului:
|
| |
11.1 |
Ştefan Baban
|
| |
11.2 |
Florin Iordache
|
| |
11.3 |
Dan Brudaşcu
|
| |
11.4 |
Ioan Andrei
|
| |
11.5 |
Emil Boc
|