Sittings of the Chamber of Deputies of April 11, 2007

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.49/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS
You are here:: Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 11, 2007

Sittings of the Chamber of Deputies of April 11, 2007

  1   Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
  2   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.100/2006 privind transmiterea unor părţi dintr-un imobil proprietate privată a statului din administrarea Societăţii Comerciale "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. în administrarea Companiei Naţionale de Investiţii "C.N.I" - S.A. (rămas pentru votul final).
  3   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.111/1995 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Depozitului legal de documente, indiferent de suport (retrimis comisiei).
  4   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.95/2006 privind aprobarea Actului adiţional la Contractul de parteneriat public-privat pentru reconversia funcţională a amplasamentului "Centrul Dâmboviţa" şi de finalizare a construcţiilor existente şi mandatarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului pentru semnarea acestuia. (rămas pentru votul final).
  5   Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.132/2006 pentru prorogarea şi modificarea unor termene prevăzute în Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, nr.341/2004. (rămas pentru votul final).
  6   Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.107/2006 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, precum şi a unor facilităţi populaţiei pentru plata energiei termice. (rămas pentru votul final).
  7   Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.34/2006 adoptată prin Legea 337/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii (rămasă pentru votul final).
  8   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor, republicată şi a Propunerii legislative pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor (rămase pentru votul final).
  9   Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.96/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate. (rămas pentru votul final).
  10   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, republicată. (rămas pentru votul final).
  11   Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea art.77 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (rămasă pentru votul final).
  12   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare (rămasă pentru votul final).
  13   Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea art.161 (2) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi a art.3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat (rămasă pentru votul final).
  14   Dezbaterea Propunerii legislative pentru instituirea în drepturi a familiilor de pensionari beneficiari ai facilităţilor reglementate de OUG nr.71/2004, aprobată prin Legea nr.565/2004 (rămasă pentru votul final).
  15   Dezbaterea Propunerii legislative pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr.80/2001 aprobată prin Legea nr.247/2002 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile şi instituţiile publice, cu modificările ulterioare (rămasă pentru votul final).
  16   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea art.7, alin.9 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii (rămasă pentru votul final).
  17   Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea Legii nr.544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public (rămasă pentru votul final).
  18   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea anexei 1 la Legea 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia (rămasă pentru votul final).
  19   Dezbaterea Propunerii legislative privind republicarea Codului de procedură penală (rămasă pentru votul final).
  20   Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea Codului de procedură penală (rămasă pentru votul final).
  21   Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea art.3 din Decretul - Lege nr.126/1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică) (rămasă pentru votul final).
  22   Dezbateri asupra Propunerii legislative privind statutul majorităţii cetăţenilor de naţionalitate română (retrimisă comisiei).
  23   Dezbaterea Propunerii legislative de modificare a Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului (rămasă pentru votul final).
  24   Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea Legii nr.318/2003, legea energiei electrice (rămasă pentru votul final).
  25   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.49/2006 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (rămasă pentru votul final).
  26   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr.26/1990 privind Registrul comerţului, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.129/2002 pentru modificarea Legii nr.26/1990 privind Registrul comerţului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionării comercianţilor, precum şi a Legii nr.359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în Registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi a persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice (rămasă pentru votul final).
  27   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.60/2001 privind achiziţiile publice (rămasă pentru votul final).
  28   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.410 din 20 iunie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal (rămasă pentru votul final).
  29   Supunerea la votul final:
   29.1  Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.73/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de alimentare cu energie termică produsă centralizat (adoptat);
   29.2  Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Slovace privind mormintele de război, semnat la Bratislava la 30 noiembrie 2006 (adoptat);
   29.3  Proiectul de Lege privind retragerea unor rezerve formulate de România cu prilejul aderării sau ratificării unor convenţii internaţionale (adoptat);
   29.4  Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Estonia privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate, semnat la Bucureşti la 30 august 2006 (adoptat);
   29.5  Proiectul Legii camerelor de comerţ şi industrie din România (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptare);
   29.6  Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind reutilizarea informaţiilor din instituţiile publice (adoptată);
   29.7  Proiectul de Lege pentru modificarea art.41 din Legea nr.703/2001 privind răspunderea civilă pentru daune nucleare (adoptat);
   29.8  Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea anexei la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.164/2005 privind diminuarea valorii bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului în vederea recuperării valorii rămase neamortizate de către Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. (adoptat);
   29.9  Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.312/2003 privind producerea şi valorificarea legumelor de câmp (adoptat);
   29.10  Proiectul de Lege privind sprijinul financiar acordat de către statul român Schitului românesc "Prodromu", de la Muntele Athos, Grecia (adoptat);
   29.11  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2006 privind finanţarea unor proiecte de investiţii care necesită o perioadă mai lungă de un an până la finalizare (adoptat);
   29.12  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.112/2006 privind abrogarea Ordonanţei Guvernului nr.6/1997 pentru aprobarea menţinerii valorii cotei de participare a României la capitalul Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, vărsată în monedă naţională şi existentă în contul Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare la Banca Naţională a României la data de 30 iunie a fiecărui an precedent (adoptat);
   29.13  Propunerea legislativă privind reorganizarea terenurilor agricole (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptare);
   29.14  Propunerea legislativă privind organizarea şi funcţionarea activităţilor şi practicilor de medicină complementară/alternativă (adoptată);
   29.15  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.100/2006 privind transmiterea unor părţi dintr-un imobil proprietate privată a statului din administrarea Societăţii Comerciale "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. în administrarea Companiei Naţionale de Investiţii "C.N.I" - S.A. (adoptat);
   29.16  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.95/2006 privind aprobarea Actului adiţional la Contractul de parteneriat public-privat pentru reconversia funcţională a amplasamentului "Centrul Dâmboviţa" şi de finalizare a construcţiilor existente şi mandatarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului pentru semnarea acestuia (adoptat);
   29.17  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.132/2006 pentru prorogarea şi modificarea unor termene prevăzute în Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, nr.341/2004 (adoptat);
   29.18  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.107/2006 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, precum şi a unor facilităţi populaţiei pentru plata energiei termice (adoptat);
   29.19  Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii (adoptată);
   29.20  Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor (adoptat);
   29.21  Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   29.22  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.96/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate (adoptat);
   29.23  Proiectul de Lege pentru modificarea art.11 alin.(1) din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii (adoptat);
   29.24  Propunerea legislativă pentru completarea art.77 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptată);
   29.25  Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   29.26  Propunerea legislativă privind modificarea art.161 (2) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi a art.3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   29.27  Propunerea legislativă pentru instituirea în drepturi a familiilor de pensionari beneficiari ai facilităţilor reglementate de OUG nr.71/2004, aprobată prin Legea nr.565/2004 (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   29.28  Propunerea legislativă pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr.80/2001 aprobată prin Legea nr.247/2002 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile şi instituţiile publice, cu modificările ulterioare (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   29.29  Propunerea legislativă pentru modificarea art.7, alin.9 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptată);
   29.30  Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   29.31  Propunerea legislativă pentru modificarea anexei 1 la Legea 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi respinsă);
   29.32  Propunerea legislativă privind republicarea Codului de procedură penală (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   29.33  Propunerea legislativă pentru completarea Codului de procedură penală (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi respinsă);
   29.34  Propunerea legislativă pentru completarea art.3 din Decretul - Lege nr.126/1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică) (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   29.35  Propunerea legislativă de modificare a Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   29.36  Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.318/2003, legea energiei electrice (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi respinsă);
   29.37  Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.49/2006 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   29.38  Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.26/1990 privind Registrul comerţului, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.129/2002 pentru modificarea Legii nr.26/1990 privind Registrul comerţului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionării comercianţilor, precum şi a Legii nr.359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în Registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi a persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   29.39  Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.60/2001 privind achiziţiile publice (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   29.40  Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.410 din 20 iunie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie).