Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of January 14, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.7/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS
You are here:: Prima pagina > Parliamentary debates > Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of January 14, 2010

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of January 14, 2010

  1   Informare privind depunerea la secretarii generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea exercitării de către deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, a Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind traficul de frontieră, semnat la Bucureşti, la 13 noiembrie 2009.
  2   Continuarea dezbaterilor asupra Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2010 (adoptarea proiectului).
  3   Dezbaterea şi adoptarea Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010.
  4   Informare privind depunerea la secretarii generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea exercitării de către deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, a Legii bugetului de stat pe anul 2010 şi a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010.
  5   Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Hotărâre privind Bugetul de venituri şi cheltuieli al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare pe anul 2010.
  6   Numirea unui membru al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi a doi membri ai Comisiei pentru Supravegherea Asigurărilor.