Sittings of the Chamber of Deputies of October 25, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.155/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS
You are here:: Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 25, 2010

Sittings of the Chamber of Deputies of October 25, 2010

  1   Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
  2   Aprobarea proiectului ordinii de zi.
  3   Intervenţie de marcare a zilei de 25 octombrie, Ziua Armatei Române.
  4   Aprobarea proiectului programului de lucru pentru perioada 25-30 octombrie 2010.
  5   Aprobarea proiectului programului de lucru pentru perioada 1-6 noiembrie 2010.
  6   Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Hotărâre privind eliberarea din funcţie a unui secretar general adjunct al Camerei Deputaţilor. (PHCD 37/2010).
  7   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor. (PL-x 492/2010) (rămas pentru votul final).
  8   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, republicată. (PL-x 381/2010) (rămas pentru votul final).
  9   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.114/2009 privind unele măsuri financiar-bugetare. (PL-x 102/2010) (rămas pentru votul final).
  10   Dezbaterea Proiectului de Lege privind ratificarea Scrisorii de intenţie semnată de autorităţile române la Bucureşti, la 16 iunie 2010, actualizată prin scrisoarea suplimentară de intenţie, semnată la Bucureşti, la 29 iunie 2010, aprobate prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar Internaţional din 2 iulie 2010 şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.99/2009 privind ratificarea Aranjamentului stand-by dintre România şi Fondul Monetar Internaţional, convenit prin Scrisoarea de intenţie transmisă de autorităţile române, semnată la Bucureşti la 24 aprilie 2009, şi prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar Internaţional din 4 mai 2009, precum şi a Scrisorii suplimentare de intenţie, semnată de autorităţile române la data de 8 septembrie 2009 şi aprobată prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar Internaţional din 21 septembrie 2009. (PL-x 448/2010) (rămas pentru votul final).
  11   Primirea de răspunsuri la interpelările adresate primului-ministru şi membrilor Guvernului.
   11.1  Amet Aledin
   11.2  Mircia Giurgiu
   11.3  Vainer Aurel