Sittings of the Chamber of Deputies of March 21, 2011
Sittings of the Chamber of Deputies of March 21, 2011
| 1 |
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
|
| 2 |
Intervenţia domnului deputat Corneliu Olar, privind mutarea unui funcţionar public de la Harghita la Abrud.
|
| 3 |
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.19/2011 privind unele măsuri pentru modificarea unor acte normative în domeniul comunicaţiilor electronice (PL-x 65/2011). (retrimis comisiei)
|
| 4 |
Solicitarea Comisiei pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă, referitoare la încadrarea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr.504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, (Pl-x 48/2011) în categoria legilor de complexitate deosebită şi stabilirea termenului constituţional pentru dezbatere şi vot final la 60 de zile. (retrimisă comisiei)
|
| 5 |
Dezbateri asupra Proiectului de Hotărâre privind înfiinţarea unei comisii de anchetă având drept scop verificarea respectării prevederilor contractului de privatizare al Societăţii Naţionale a Petrolului "PETROM" - S.A. de grupul austriac OMV (PHCD 6/2011). (amânat)
|
| 6 |
Primirea de răspunsuri la interpelările adresate primului-ministru şi membrilor Guvernului.
|
| |
6.1 |
Tinel Gheorghe
|