Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 18, 2017

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.9/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS
You are here:: Prima pagina > Parliamentary debates > Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 18, 2017

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 18, 2017

  1   Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru.
  2   Păstrarea unui moment de reculegere în memoria victimelor Revoluţiei din decembrie 1989.
  3   Dezbateri asupra Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2018. (L521/2017)
  4   Notă pentru exercitarea de către senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale asupra următoarelor legi depuse la secretarii generali ai Senatului şi Camerei Deputaţilor, conform prevederilor art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată:
  Lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2018 - procedură de urgenţă;
  Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/2017 privind plata defalcată a TVA;
  Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 38/2017 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 - procedură de urgenţă;
  Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar - procedură de urgenţă;
  Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2017 privind stabilirea unor măsuri în domeniul cercetării-dezvoltării-inovării şi producerii de mijloace imunoprofilactice, terapeutice şi antidoturi, în vederea asigurării protecţiei intereselor esenţiale ale siguranţei stării de sănătate a populaţiei - procedură de urgenţă;
  Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2017 privind completarea art. II din Legea nr. 152/2017 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare - procedură de urgenţă;
  Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 47/2017 pentru prorogarea unui termen şi pentru modificarea art. 13 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 232/2016 privind industria naţională de apărare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative - procedură de urgenţă.