Sittings of the Chamber of Deputies of October 8, 2018

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.144/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS
You are here:: Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 8, 2018

Sittings of the Chamber of Deputies of October 8, 2018

  1   Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
  2   Informare privind depunerea moţiunii simple intitulate "PSD îngroapă cultura chiar în anul celebrării Centenarului", iniţiate de deputaţi ai Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.
  3   Prezentarea şi dezbaterea moţiunii simple intitulate "Dănuţ Andruşcă sau cum să destabilizezi deliberat economia României. Incompetenţa falimentează România!", iniţiate de deputaţi ai Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.