Sittings of the Chamber of Deputies of June 3, 2026

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS
You are here:: Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 3, 2026

Sittings of the Chamber of Deputies of June 3, 2026

  1   Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
   1.1  Ion-Alin Tomoescu - declaraţie politică intitulată "Educaţia nu poate fi reformată prin diminuarea respectului faţă de profesori";
   1.2  Ecaterina-Mariana Szőke - declaraţie politică: "Ziua Românilor de Pretutindeni: între drama asimilării în comunităţile istorice şi hemoragia exodului economic";
   1.3  Florin-Bogdan Velcescu - declaraţie politică referitoare la lipsa de transparenţă şi costurile proiectului "ChatGPT românesc";
   1.4  Dumitru Tilea - intervenţie intitulată "Sărbătoarea de Rusalii, una dintre cele mai importante din calendarul religios al creştinătăţii";
   1.5  Silviu-Octavian Gurlui - declaraţie politică privind necesitatea amânării implementării noilor planuri-cadru din învăţământ;
   1.6  Alexandru Bordian - declaraţie politică având titlul "După explozia dronei de la Galaţi, cine răspunde pentru siguranţa românilor?";
   1.7  Dumitru Ţiplea - declaraţie politică: "Cea mai importantă avuţie a României sunt românii";
   1.8  Andrei Daniel Gheorghe - intervenţie având ca temă "Studiul istoriei, fundamental pentru România";
   1.9  Ştefan Tanasă - declaraţie politică privind digitalizarea evaluării serviciilor publice şi reducerea birocraţiei prin utilizarea codurilor QR;
   1.10  Giureci-Slobodan Ghera - intervenţie cu titlul "Inaugurarea Centrului Cultural-Sportiv al Uniunii Croaţilor din România, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a Republicii Croaţia şi a Zilei Internaţionale a Copilului";
   1.11  Nini-Alexandru Pascalini - declaraţie politică având ca subiect "Acel 10 perfect politizat";
   1.12  Călin-Florin Groza - declaraţie politică privind siguranţa rutieră şi reglementarea strictă a utilizării trotinetelor electrice de către minori;
   1.13  Raisa Enachi - declaraţie politică având subiectul "Guvernul îşi protejează funcţiile de conducere, în timp ce sănătatea şi educaţia rămân la coada legii-cadru a salarizării";
   1.14  Ariadna-Elena Cîrligeanu - declaraţie politică având ca temă unirea cu Republica Moldova;
   1.15  Alexandrin Moiseev - declaraţie politică intitulată "Agresiunea Rusiei nu se opreşte la graniţele Ucrainei";
   1.16  Patricia-Simina-Arina Moş - declaraţie politică având titlul "Judeţul Bihor are nevoie de investiţii";
   1.17  Marius-Nicolae Alecsandru - declaraţie politică intitulată "Porumbelul de la Antena 3 se tot credea albit, dar reacţia la Ambrozie altceva a dovedit!";
   1.18  Ana-Marcela Baş - declaraţie politică având tema "Adevărul nu poate fi doborât: România are nevoie de răspunsuri, nu de ezitări, după tragedia de la Galaţi";
   1.19  Ioana Grosaru - declaraţie politică având ca subiect evoluţia sportului românesc;
   1.20  Ilie-Alin Coleşa - declaraţie politică având titlul "De ce legalizarea parteneriatului civil este nocivă";
   1.21  Tudor Ionescu - declaraţie politică intitulată "România care munceşte nu mai poate fi ignorată!";
   1.22  Gheorghe-Petru Pîclişan - declaraţie politică având titlul "Nicuşor Dan încalcă din nou Constituţia României şi pentru asta trebuie suspendat!";
   1.23  Dragoş-Florin Coman - declaraţie politică având ca subiect noul Proiect de Lege a salarizării;
   1.24  Mircea Fechet - declaraţie politică referitoare la copii şi la siguranţa lor;
   1.25  Mariana Vârgă - declaraţie politică intitulată "Cetăţeni: sprijiniţi orice orientare politică ce favorizează pacea, stabilitatea şi apărarea intereselor noastre naţionale! Susţineţi dialogul, diplomaţia şi toate demersurile menite să prevină escaladarea conflictelor şi să păstreze România în afara războiului".
  2   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru reglementarea utilizării sistemului video de monitorizare a traficului rutier şi constatare automată a abaterilor rutiere pe drumurile publice (PL-x 11/2022) (rămas pentru votul final).
  3   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 91 din 1 iulie 2014 privind acordarea unei zile lucrătoare libere pe an pentru îngrijirea sănătăţii copilului (PL-x 229/2020) (rămas pentru votul final).
  4   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr. 540/2002 privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor (PL-x 69/2014) (rămas pentru votul final).
  5   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii şi a Legii nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă (PL-x 325/2021) (rămas pentru votul final).
  6   Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea Legii nr. 1/2011 a educaţiei naţionale (Pl-x 769/2022) (rămasă pentru votul final).
  7   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea art. 21 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (PL-x 117/2023) (rămas pentru votul final).
  8   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 606/2022) (rămasă pentru votul final).
  9   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea art. 108 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (PL-x 315/2023) (rămas pentru votul final).
  10   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 (Pl-x 693/2022) (rămasă pentru votul final).
  11   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 (PL-x 722/2022) (rămas pentru votul final).
  12   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii (PL-x 325/2023) (rămas pentru votul final).
  13   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea art. 6 din Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, precum şi pentru completarea art. 14 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (PL-x 114/2023) (rămas pentru votul final).
  14   Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea şi modificarea art. 269 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (Pl-x 607/2022) (rămasă pentru votul final).
  15   Supunerea la votul final a:
   15.1  Propunerii legislative pentru completarea art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor (Pl-x 350/2019) (respinsă);
   15.2  Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor (Pl-x 152/2018) (respinsă);
   15.3  Proiectului de Lege pentru modificarea art. 14 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor (PL-x 257/2019) (respins);
   15.4  Proiectului de Lege pentru acordarea unor facilităţi în domeniile transportului de mărfuri, transportului naţional de persoane şi construcţiilor( PL-x 412/2020) (respins);
   15.5  Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere (Pl-x 608/2022) (respinsă);
   15.6  Legii pentru modificarea şi completarea art. 561 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 492 din 2 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 7 februarie 2023 (PL-x 132/2022/2023) (respinsă);
   15.7  Legii privind meşteşugarii tradiţionali din România, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 648 din 24 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1032 din 5 noiembrie 2020 (PL-x 209/2020/2021) (respinsă);
   15.8  Legii privind stabilirea coeficienţilor minimali de ierarhizare privind salarizarea personalului la nivel naţional, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 587 din 14 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 7 septembrie 2020 (PL-x 525/2019/2021) (respinsă);
   15.9  Legii privind transferul, cu titlu gratuit, al pachetului integral de acţiuni deţinut de stat la Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara-Traian Vuia" - S.A. din proprietatea privată a statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor în proprietatea privată şi în administrarea Consiliului Judeţean Timiş şi, respectiv, în proprietatea privată şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 724 din 7 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1014 din 2 noiembrie 2020 (PL-x 478/2020/2021) (respinsă);
   15.10  Legii pentru deschiderea de către Guvernul României a tratativelor diplomatice pentru încheierea unui acord cu Republica Ungaria privind deschiderea punctului internaţional de trecere a frontierei Beba Veche (România) - Kubekhaza (Ungaria), reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 680 din 30 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 957 din 19 octombrie 2020 (PL-x 293/2020/2021) (respinsă);
   15.11  Legii privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, în domeniul public al oraşului Odobeşti, judeţul Vrancea, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 901 din 16 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 126 din 5 februarie 2021 (PL-x 612/2020/2021) (respinsă);
   15.12  Proiectului de Lege privind impozitarea zero a industriei HoReCa (PL-x 44/2021) (respins);
   15.13  Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor (PL-x 361/2021) (respins);
   15.14  Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor (Pl-x 341/2020) (respinsă);
   15.15  Proiectului de Lege pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România (PL-x 375/2021) (respins);
   15.16  Proiectului de Lege pentru acordarea de servicii medicale la distanţă (PL-x 604/2020) (respins);
   15.17  Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea art. 96 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 195 din 2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 03.08.2006, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 273/2021) (respinsă);
   15.18  Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 10/2022) (respinsă);
   15.19  Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui sprijin financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare (PL-x 520/2020) (respinsă);
   15.20  Propunerii legislative privind programul "Masă la Şcoală" pentru elevii din învăţământul obligatoriu de stat şi privat, primar şi gimnazial (Pl-x 645/2013) (respinsă);
   15.21  Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020 (Pl-x 288/2022) (respinsă);
   15.22  Proiectului de Lege pentru reglementarea utilizării sistemului video de monitorizare a traficului rutier şi constatare automată a abaterilor rutiere pe drumurile publice (PL-x 11/2022) (respinsă);
   15.23  Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 91 din 1 iulie 2014 privind acordarea unei zile lucrătoare libere pe an pentru îngrijirea sănătăţii copilului (PL-x 229/2020) (respins);
   15.24  Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr. 540/2002 privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor (PL-x 69/2014) (respins);
   15.25  Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 1/2011 a educaţiei naţionale (Pl-x 769/2022) (respinsă);
   15.26  Proiectului de Lege pentru completarea art. 21 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (PL-x 117/2023) (respins);
   15.27  Proiectului de Lege pentru modificarea şi completare art. 108 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (PL-x 315/2023) (respins);
   15.28  Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 (Pl-x 693/2022) (respinsă);
   15.29  Proiectului de Lege pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 (PL-x 722/2022) (respins);
   15.30  Proiectului de Lege pentru completarea art. 6 din Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, precum şi pentru completarea art. 14 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (PL-x 114/2023) (respins);
   15.31  Propunerii legislative pentru completarea şi modificarea art. 269 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (Pl-x 607/2022) (respinsă);
   15.32  Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr. 78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România, precum şi a Legii nr. 176/2018 privind internshipul (PL-x 245/2019) (respins);
   15.33  Proiectului de Lege pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 (PL-x 213/2021) (respins);
   15.34  Proiectului de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România (PL-x 208/2022) (respins);
   15.35  Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 22 din 16 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 19 februarie 2019 (PL-x 553/2017/2021) (respinsă);
   15.36  Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 722 din 7 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 13 noiembrie 2020 (PL-x 467/2019/2020) (respinsă);
   15.37  Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18 din 19 februarie 1991 (Pl-x 301/2021) (respinsă);
   15.38  Propunerii legislative pentru completarea art. 151 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ (Pl-x 169/2026) (respinsă);
   15.39  Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale (Pl-x 97/2026) (respinsă);
   15.40  Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii şi a Legii nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă (PL-x 325/2021) (respins);
   15.41  Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 606/2022) (respinsă);
   15.42  Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii (PL-x 325/2023) (respins).