Sittings of the Chamber of Deputies of August 29, 2001
| 1 |
Continuarea dezbaterilor asupra Proiectului de Lege privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă (adoptat).
|
| 2 |
Dezbaterea şi adoptarea proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.109/2001 pentru prelungirea unor termene prevăzute de Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
|
| 3 |
Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege privind asistenţa judiciară internaţională în materie penală.
|
| 4 |
Proiectul de Lege asupra transferării persoanelor condamnate în străinătate şi Proiectului de Lege privind Statutul poliţistului (amânarea dezbaterilor).
|
| 5 |
Aprobarea eliberării din funcţia de secretar general adjunct a domnului Florea Cojoc.
|
| 6 |
Informare privind depunerea la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de a sesiza Curtea Constituţională, a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.109/2001 pentru prelungirea unor termene prevăzute de Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
|