Sittings of the Chamber of Deputies of May 9, 2011

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.56/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS
Vous etes ici: Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 9, 2011

Sittings of the Chamber of Deputies of May 9, 2011

  1   Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
  2   Prezentarea şi dezbaterea moţiunii simple cu titlul "Sistemul sanitar din România: alarmă de cod roşu", iniţiate de către deputaţi aparţinând Grupurilor parlamentare ale PSD şi PNL. (respingerea moţiunii)
  3   Informare privind demisia domnului deputat Octavian Bot din Partidul Democrat Liberal şi revenirea în Partidul Naţional Liberal şi activarea în Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal.
  4   Informare privind demisia domnului Florentin Gust Băloşin din Grupul parlamentar al PSD şi activarea în Grupul parlamentar al PNL, membru PC.
  5   Primirea de răspunsuri la întrebările adresate membrilor Guvernului. (amânată)
  6   Prezentarea pe scurt a interpelărilor ce urmează a fi adresate membrilor Guvernului.
   6.1  Mircia Giurgiu