| 1 |
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
|
| 2 |
Informare cu privire la Scrisoarea Preşedintelui României.
|
| 3 |
Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 43/2008 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor (PHCD 29/2011). (rămas pentru votul final)
|
| 4 |
Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind bugetul Camerei Deputaţilor pe anul 2012 (PHCD 30/2011). (rămas pentru votul final)
|
| 5 |
Solicitarea iniţiatorului de retragere a Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative (Pl-x 510/2011). (rămasă pentru votul final)
|
| 6 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă nr.96/2002 privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din clasele I-VIII din învăţământul de stat şi privat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore (Pl-x 431/2011). (rămasă pentru votul final)
|
| 7 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război (Pl-x 856/2010). (rămasă pentru votul final)
|
| 8 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă nr. 209/2008 pentru modificarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (Pl-x 788/2010). (rămasă pentru votul final)
|
| 9 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii (Pl-x 777/2010). (rămasă pentru votul final)
|
| 10 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea Legii nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar (Pl-x 114/2011). (rămasă pentru votul final)
|
| 11 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii Codului de procedură civilă, cu toate modificările şi completările ulterioare (Pl-x 612/2010). (rămasă pentru votul final)
|
| 12 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru abrogarea alin.(21) al art.94 din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei (Pl-x 96/2010). (rămasă pentru votul final)
|
| 13 |
Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea şi completarea Legii nr.49/2010 privind unele măsuri în domeniul muncii şi asigurărilor sociale (Pl-x 125/2011). (rămasă pentru votul final)
|
| 14 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.109/1997 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social (Pl-x 115/2011). (rămasă pentru votul final)
|
| 15 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea alin.(1) al art.35 din Legea sindicatelor nr.54/2003 (PL-x 124/2011). (rămas pentru votul final)
|
| 16 |
Dezbaterea Propunerii legislative privind exercitarea profesiei de inginer constructor cu drept de liberă practică, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Camerei Inginerilor din Domeniul Construcţiilor din România (Pl-x 700/2010). (rămasă pentru votul final)
|
| 17 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea art.8 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială (PL-x 346/2011). (rămas pentru votul final)
|
| 18 |
Dezbaterea Proiectului de Lege privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal (PL-x 336/2009). (rămas pentru votul final)
|
| 19 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr.7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar (PL-x 343/2011). (rămas pentru votul final)
|
| 20 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea alin.(2) al art.135 din Legea nr.411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat (Pl-x 738/2010). (rămasă pentru votul final)
|
| 21 |
Dezbaterea Propunerii legislative de modificare şi completare a Legii nr.571 privind Codul fiscal (Pl-x 232/2011). (rămasă pentru votul final)
|
| 22 |
Dezbaterea Proiectului de Lege privind accesul parlamentarilor la documentele privatizării (PL-x 622/2010). (rămas pentru votul final)
|
| 23 |
Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea Legii nr.339 din 17 iulie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii voluntariatului nr.195/2001, republicată (Pl-x 445/2011). (rămasă pentru votul final)
|
| 24 |
Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea şi completarea Legii nr.218/2002 (Pl-x 439/2011). (rămasă pentru votul final)
|
| 25 |
Dezbaterea Propunerii legislative de modificare şi completare a Ordonanţei de urgenţă nr.97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, aprobată de Legea nr. 290/2005 cu modificările ulterioare (Pl-x 440/2011). (rămasă pentru votul final)
|
| 26 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea Legii nr.303 din 3 decembrie 2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.7/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr.328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.39/2005 privind cinematografia (Pl-x 831/2010). (rămasă pentru votul final)
|
| 27 |
Dezbateri asupra Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public (Pl-x 479/2011). (retrimisă comisiei)
|
| 28 |
Primirea de răspunsuri la întrebările adresate membrilor Guvernului.
|
| 29 |
Prezentarea pe scurt de către deputaţi a interpelărilor adresate membrilor Guvernului.
|
| |
29.1 |
Aurel Vlădoiu
|