Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of September 30, 2014

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.107/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS
Vous etes ici: Prima pagina > Parliamentary debates > Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of September 30, 2014

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of September 30, 2014

  1   Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru.
  2   Numirea pe funcţii a prim-vicepreşedintelui, a unui vicepreşedinte şi a doi membri neexecutivi ai Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară.
  3   Notă pentru exercitarea de către senatori şi deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale asupra următoarelor legi depuse la secretarii generali ai Senatului şi Camerei Deputaţilor, conform prevederilor art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată:
- Lege pentru aderarea României la Tratatul dintre Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Regatul Ţărilor de Jos şi Republica Portugheză privind crearea Forţei de Jandarmerie Europeană, EUROGENDFOR, semnat la Velsen la 18 octombrie 2007;
- Lege pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind asigurarea reciprocă a sprijinului naţiunii-gazdă, semnat la Ruse la 7 martie 2014;
- Lege privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia;
- Lege pentru organizarea şi desfăşurarea evenimentelor dedicate Zilei Naţionale a României - 1 Decembrie;
- Lege pentru completarea art. 20 alin. (1) din Legea nr. 186/2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale;
- Lege privind unele măsuri referitoare la veniturile medicilor de familie care asigură continuitatea asistenţei medicale în centrele de permanenţă;
- Lege pentru modificarea Standardului Internaţional Lista interzisă pentru anul 2014;
- Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative - procedură de urgenţă;
- Lege pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice;
- Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă - procedură de urgenţă;
- Lege privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la Forumul Internaţional al Echipelor de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (Forum of Incident Response and Security Teams - FIRST) şi la Forumul TF/CSIRT Trusted Introducer (T1) din cadrul Asociaţiei Transeuropene a Reţelelor din Domeniul Cercetării şi al Educaţiei (Transeuropean Research and Education Network Association - TERENA) în scopul menţinerii participării Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică, CERT-RO la aceste două organisme neguvernamentale;
- Lege privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat;
- Lege pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol - procedură de urgenţă;
- Lege pentru instituirea Zilei Limbii Slovace;
- Lege pentru instituirea Zilei Limbii Cehe;
- Lege pentru modificarea şi completarea Legii farmaciei nr. 266/2008 - procedură de urgenţă;
- Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul sănătăţii - procedură de urgenţă;
- Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe - procedură de urgenţă;
- Lege privind clarificarea statutului juridic al acţiunilor care se tranzacţionează pe Piaţa RASDAQ sau pe piaţa valorilor mobiliare necotate;
- Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative - procedură de urgenţă;
- Lege pentru abrogarea art. 276 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal;
- Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, precum şi pentru modificarea Legii nr. 104/2008 privind prevenirea şi combaterea producerii şi traficului ilicit de substanţe dopante cu grad mare de risc - procedură de urgenţă.