| 1 |
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
|
| 2 |
Informare cu privire la hotărârile Biroului permanent din data de 19 noiembrie 2014, prin care au fost aplicate sancţiuni disciplinare unor deputaţi.
|
| 3 |
Informare privind declararea domnului Răzvan-Ionuţ Tănase ca deputat independent.
|
| 4 |
Informare privind afilierea domnului deputat Dan Bordeianu la Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat.
|
| 5 |
Aprobarea modificării ordinii de zi.
|
| 6 |
Proiectul de Lege pentru ratificarea Protocolului adiţional la Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949, referitor la adoptarea unui semn distinctiv adiţional (Protocolul III), adoptat la Geneva, la 8 decembrie 2005 (PL-x 463/2014). (adoptat ca urmare a depăşirii termenului constituţional)
|
| 7 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de cooperare între Uniunea Europeană şi Statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Confederaţia Elveţiană, pe de altă parte, privind programele europene de radionavigaţie prin satelit, semnat la Bruxelles, la 18 decembrie 2013 (PL-x 495/2014). (rămas pentru votul final)
|
| 8 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de cooperare în domeniul navigaţiei prin satelit între Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Regatul Norvegiei, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la 22 septembrie 2010 (PL-x 494/2014). (rămas pentru votul final)
|
| 9 |
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.94/1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.87/2001 (Pl-x 401/2014). (retrimisă comisiei)
|
| 10 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.7/2014 privind aprobarea plăţii cotizaţiei anuale a României ca membru asociat la Comitetul Ştiinţific pentru Cercetări Antarctice (SCAR), precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte (PL-x 477/2014). (rămas pentru votul final)
|
| 11 |
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.407/2006 - Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic (Pl-x 280/2013). (retrimisă comisiei)
|
| 12 |
Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.25/2013 pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr.504/2002 (PL-x 114/2013/2.09.2013). (rămasă pentru votul final)
|
| 13 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea art.29 din Legea viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole (Pl-x 174/2013). (rămasă pentru votul final)
|
| 14 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă nr.103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice (Pl-x 247/2014). (rămasă pentru votul final)
|
| 15 |
Dezbaterea Proiectului de Lege privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr.9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr.290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 şi pentru modificarea unor acte normative (PL-x 460/2014). (rămas pentru votul final)
|
| 16 |
Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.115/2013 pentru instituirea unui nou termen în care să se finalizeze situaţia prevăzută la art.6 alin.(1) din Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi pentru prorogarea unor termene (PL-x 118/2014/30.09.2014). (rămasă pentru votul final)
|
| 17 |
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.28/2014 pentru modificarea unor acte normative privind taxele şi tarifele nefiscale (PL-x 367/2014). (rămas pentru votul final)
|
| 18 |
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice (PL-x 395/2014). (rămas pentru votul final)
|
| 19 |
Dezbaterea Proiectului de Lege privind administrarea creanţelor bugetare reprezentând comisionul datorat de angajatori inspectoratelor teritoriale de muncă (PL-x 73/2014). (rămas pentru votul final)
|
| 20 |
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate (PL-x 459/2014). (retrimis comisiei)
|
| 21 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 412/2013). (rămasă pentru votul final)
|
| 22 |
Dezbateri asupra Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii 53/2003 Codul Muncii (Pl-x 189/2014).
|
| 23 |
Primirea de răspunsuri la întrebările adresate membrilor Guvernului.
|
| 24 |
Prezentarea pe scurt de către deputaţi a interpelărilor adresate membrilor Guvernului.
|
| |
24.1 |
Mihai Aurelian
|
| |
24.2 |
Giureci-Slobodan Ghera
|
| |
24.3 |
Liviu Laza-Matiuţa
|
| |
24.4 |
Ion Marocico
|
| |
24.5 |
Mihai Tararache
|