Sittings of the Chamber of Deputies of June 26, 2018

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.109/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS
Vous etes ici: Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 26, 2018

Sittings of the Chamber of Deputies of June 26, 2018

  1   Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi.
  2   Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă nr.63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare (Pl-x 136/2018). (retrimisă comisiilor)
  3   Proiectul de Lege pentru completarea art.31 din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr.241/2006 (PL-x 244/2018). (retrimis comisiilor)
  4   Proiectul de Lege pentru aprobarea Strategiei de dezvoltare teritorială a României (PL-x 574/2017). (retrimis comisiei)
  5   Propunerea legislativă pentru completarea art.15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 115/2018). (retrimisă comisiilor)
  6   Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind aprobarea structurii organizatorice şi a statului de funcţii ale serviciilor Camerei Deputaţilor (PH CD 47/2018). (rămas pentru votul final)
  7   Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii (Pl-x 419/2017/2018). (rămasă pentru votul final)
  8   Dezbaterea Proiectului de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe (PL-x 361/2018). (rămas pentru votul final)
  9   Dezbaterea Proiectului de Lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor (PL-x 472/2017). (rămas pentru votul final)
  10   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2018 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr.7/1996 (PL-x 375/2018). (rămas pentru votul final)
  11   Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi.
  12   Dezbaterea Proiectului Legii muntelui (PL-x 80/2018). (rămas pentru votul final)
  13   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012 (PL-x 341/2018). (rămas pentru votul final)
  14   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr.220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie şi pentru modificarea unor acte normative (PL-x 198/2017). (rămas pentru votul final)
  15   Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi.
  16   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul asigurării pentru accidente de muncă (PL-x 189/2018). (rămas pentru votul final)
  17   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator (PL-x 483/2016). (rămas pentru votul final)
  18   Supunerea la votul final:
   18.1  Proiectul de Hotărâre privind aprobarea structurii organizatorice şi a statului de funcţii ale serviciilor Camerei Deputaţilor (PH CD 47/2018); (adoptat)
   18.2  Proiectul de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe (PL-x 361/2018); (adoptat)
   18.3  Proiectul de Lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor (PL-x 472/2017); (adoptat)
   18.4  Proiectul Legii muntelui (PL-x 80/2018); (adoptat)
   18.5  Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012 (PL-x 341/2018); (adoptat)
   18.6  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr.220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie şi pentru modificarea unor acte normative (PL-x 198/2017); (adoptat)
   18.7  Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator (PL-x 483/2016); (adoptat)
   18.8  Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, reexaminată la cererea Preşedintelui României (Pl-x 419/2017/2018); (adoptată legea în forma trimisă la promulgare)
   18.9  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2018 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr.7/1996 (PL-x 375/2018); (adoptat)
   18.10  Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul asigurării pentru accidente de muncă (PL-x 189/2018). (adoptat)