Parliamentary debates
Parliamentary debates
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of April 16, 2020
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.32/2020
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of April 16, 2020 |
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of April 16, 2020
| 1 | Solicitarea Preşedintelui României, domnul Klaus-Werner Iohannis, adresată Parlamentului, cu privire la prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, instituită prin Decretul nr.240/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.311/14.04.2020. Dezbaterea Proiectului de Hotărâre a Parlamentului României privind încuviinţarea măsurii adoptate de Preşedintele României privind prelungirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României. (adoptat prin vot electronic la distanţă) | |
| 2 |
Informare privind depunerea la secretarii generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea exercitării de către deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, a următoarele legi: - Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2017 privind acţiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispoziţiilor legislaţiei în materie de concurenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996 (PL-x 326/2017) (adoptată în procedură de urgenţă); - Legea pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 (PL-x 262/2019) (adoptată în procedură de drept comun). |
|
