Sittings of the Chamber of Deputies of May 25, 2021

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.82/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS
Vous etes ici: Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 25, 2021

Sittings of the Chamber of Deputies of May 25, 2021

  1   Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art. 93 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
  2   Aprobarea suplimentării ordinii de zi.
  3   Intervenţia domnului deputat Adrian-Miroslav Merka, cu prilejul Zilei Limbii Slovace.
  4   Intervenţia domnului deputat Gheorghe Nacov, cu prilejul Zilei Limbii Bulgare.
  5   Intervenţia domnului deputat Ionuţ-Marian Stroe cu referire la deturnarea zborului avionului Companiei Rynair, de către statul Belarus.
  6   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale (Pl-x 5/2021) (adoptată ca urmare a depăşirii termenului constituţional).
  7   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Protocolului nr. 16 adoptat la Strasbourg la 24 iunie 2013, semnat de România la Strasbourg, la 14 octombrie 2014, la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950 (PL-x 131/2021) (rămas pentru votul final).
  8   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru adoptarea unor măsuri necesare punerii în aplicare a Protocolului nr. 16 adoptat la Strasbourg la 24 iunie 2013, semnat de România la Strasbourg, la 14 octombrie 2014, la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950 (PL-x 132/2021) (rămas pentru votul final).
  9   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea art. 15 alin. (6) din Legea nr. 327/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului de probaţiune (PL-x 166/2021) (rămas pentru votul final).
  10   Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2021 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ (PL-x 120/2021) (rămas pentru votul final).
  11   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (Pl-x 125/2021) (rămasă pentru votul final).
  12   Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Planul de acţiune pentru educaţia digitală 2021-2027 Resetarea educaţiei şi formării pentru era digitală; COM (2020) 624 (PHCD 56/2021) (rămas pentru votul final).
  13   Primirea de răspunsuri la interpelările adresate membrilor Guvernului.
   13.1  Dumitru-Viorel Focşa
   13.2  Brian Cristian
   13.3  Ilie Toma
   13.4  Bogdan Gheorghe Trif
   13.5  Dan-Constantin Şlincu
   13.6  Natalia-Elena Intotero
   13.7  Elena Stoica
   13.8  Dumitru Coarnă