Sittings of the Chamber of Deputies of November 8, 2022

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.146/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS
Vous etes ici: Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of November 8, 2022

Sittings of the Chamber of Deputies of November 8, 2022

  1   Alocuţiunea domnului Gordan Jandroković, Preşedintele Parlamentului Republicii Croaţia.
  2   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 73/2021 privind unele măsuri pentru valorificarea concentratelor tehnice de uraniu din stocul de siguranţă şi consum, constituit în perioada 2009-2011, aflat în proprietatea privată a statului şi în administrarea Companiei Naţionale a Uraniului - S.A., precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 193/2018 pentru reglementarea principiilor privind asigurarea strategiei naţionale a României referitoare la menţinerea ciclului nuclear integrat, prin asigurarea materiei prime pentru fabricarea combustibilului nuclear necesar funcţionării unităţilor de la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă (PL-x 389/2021) (rămas pentru votul final).
  3   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic (PL-x 548/2022) (rămas pentru votul final).
  4   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 86/2016 privind instituirea centrelor comunitare româneşti în străinătate (PL-x 264/2017) (rămas pentru votul final).
  5   Supunerea la votul final:
   5.1  Proiectul de Hotărâre privind completarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 75/2021 pentru înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă privind achiziţiile publice efectuate în sectorul sanitar în timpul stărilor de urgenţă şi de alertă pe teritoriul României (PHCD 76/2022) (adoptat);
   5.2  Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Strategia UE pentru energia solară COM (2022) 221 (PHCD 77/2022) (adoptat);
   5.3  Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Planul UE "Economii de energie" COM (2022) 240 (PHCD 78/2022) (adoptat);
   5.4  Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (PL-x 539/2022) (adoptat);
   5.5  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2021 pentru suspendarea aplicării prevederilor Legii nr. 5/2021 privind Statutul personalului profesionist operativ de intervenţie din cadrul serviciilor civile care asigură asistenţă publică medicală de urgenţă şi prim ajutor calificat (PL-x 355/2021) (adoptat);
   5.6  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 210/2020 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă (PL-x 83/2021) (adoptat);
   5.7  Proiectul de Lege pentru modificarea alin. (1) al art. 651 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (PL-x 560/2022) (adoptat);
   5.8  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2021 pentru modificarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (PL-x 350/2021) (adoptat);
   5.9  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 73/2021 privind unele măsuri pentru valorificarea concentratelor tehnice de uraniu din stocul de siguranţă şi consum, constituit în perioada 2009-2011, aflat în proprietatea privată a statului şi în administrarea Companiei Naţionale a Uraniului - S.A., precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 193/2018 pentru reglementarea principiilor privind asigurarea strategiei naţionale a României referitoare la menţinerea ciclului nuclear integrat, prin asigurarea materiei prime pentru fabricarea combustibilului nuclear necesar funcţionării unităţilor de la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă (PL-x 389/2021) (adoptat);
   5.10  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic (PL-x 548/2022) (adoptat);
   5.11  Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 86/2016 privind instituirea centrelor comunitare româneşti în străinătate (PL-x 264/2017) (adoptat);
   5.12  Proiectul de Lege pentru înfiinţarea Comisiei Naţionale de Alăptare (PL-x 581/2019) (respins);
   5.13  Proiectul de Lege privind unele măsuri administrative şi fiscale (PL-x 392/2020) (respins);
   5.14  Propunerea legislativă pentru completarea alin. (3) al art. 16 din Legea nr. 215/2016 privind ceremoniile oficiale (Pl-x 119/2020) (respinsă);
   5.15  Propunerea legislativă "Legea meşteşugarilor artizani" (Pl-x 110/2015) (respinsă);
   5.16  Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 226 din 30 decembrie 2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 1332 din 31 decembrie 2020 (Pl-x 590/2021) (respinsă);
   5.17  Proiectul de Lege privind completarea art. 287 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal (PL-x 564/2017) (respins);
   5.18  Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 362/2017) (respinsă);
   5.19  Proiectul de Lege pentru completarea art. 34 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă (PL-x 390/2020) (respins);
   5.20  Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă (Pl-x 514/2018) (respinsă);
   5.21  Propunerea legislativă pentru modificarea art. II din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia (Pl-x 215/2022) (respinsă).
  6   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2021 privind unele măsuri din domeniul pensiilor publice (PL-x 415/2021) (retrimis comisei).