Sittings of the Chamber of Deputies of November 21, 2022

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.152/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS
Vous etes ici: Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of November 21, 2022

Sittings of the Chamber of Deputies of November 21, 2022

  1   Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
  2   Dezbateri politice cu participarea domnului Marius-Constantin Budăi, ministrul muncii şi solidarităţii sociale, la solicitarea Grupului parlamentar al USR, cu tema "Stadiul îndeplinirii Jalonului 215 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă - Intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale - şi care sunt paşii concreţi făcuţi de Ministerul Muncii pentru a duce la îndeplinire la timp acest angajament".
  3   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 139/2022 privind prelungirea mandatelor unor membri ai Comitetului de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (PL-x 647/2022) (adoptat ca urmare a depăşirii termenului constituţional).
  4   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 131/2022 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 106/2022 pentru susţinerea acordării de reduceri ale preţurilor la benzină şi motorină şi pentru modificarea art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2022 pentru instituirea Sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat RO e-Transport şi de abrogare a art. XXVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 682/2022).
  5   Cererea ministrului justiţiei, însoţită de solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de încuviinţare a percheziţiei privind pe domnul deputat Daniel Tudorache, formulată în dosarul nr. 161/P/2020 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Prezentarea raportului Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi asupra cererii.
Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind încuviinţarea percheziţiei unui deputat (PHCD 81/2022) (adoptat prin vot secret cu bile).
  6   Primirea de răspunsuri la interpelările adresate membrilor Guvernului.
   6.1  Oana Murariu