Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of March 11, 2026
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of March 11, 2026
| 1 |
Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru.
|
| 2 |
Informarea din partea Preşedintelui României, domnul Nicuşor-Daniel Dan, cu privire la aprobarea forţelor şi mijloacelor Ministerului Afacerilor Interne care sunt trimise la misiuni şi operaţii în afara teritoriului naţional, în anul 2026.
|
| 3 |
Informarea din partea Preşedintelui României, domnul Nicuşor-Daniel Dan, cu privire la aprobarea intrării şi staţionării în România a Forţei de reacţie NATO (Allied Reaction Force/ARF) sau tranzitarea teritoriului naţional de către aceasta, în scopul pregătirii şi/sau desfăşurării de operaţii militare, dacă va fi cazul, în anul 2026, precum şi mandatarea ministrului apărării naţionale pentru a aproba eventualele modificări în structura/compunerea ARF, care vor putea surveni în raport cu datele de planificare transmise de NATO pentru anul 2026.
|
| 4 |
Scrisoarea din partea Preşedintelui României, domnul Nicuşor-Daniel Dan, privind încuviinţarea, de către Parlamentul României, în temeiul art.4 alin. (2) din Legea nr.291/2007, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a unor propuneri ale prim-ministrului României, după consultarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în data de 11 martie 2026. Prezentarea Raportului comun al comisiilor pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale Senatului şi Camerei Deputaţilor asupra scrisorii domnului Nicuşor-Daniel Dan, Preşedintele României, privind încuviinţarea, de către Parlamentul României, în temeiul art.4 alin. (2) din Legea nr.291/2007, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a unor propuneri ale prim-ministrului României, după consultarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în data de 11 martie 2026. Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Hotărâre pentru aprobarea solicitării Preşedintelui României, înaintată la propunerea prim-ministrului României, după consultarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în data de 11 martie 2026.
|