Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 iunie 2008

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.58/2008
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS
Sunteti aici: Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 iunie 2008

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 iunie 2008

  1   Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
  2   Aprobarea unei modificări în componenţa nominală a unei comisii permanente.
  3   Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Hotărâre pentru aprobarea Statului de funcţii al Serviciilor Camerei Deputaţilor pe anul 2008.
  4   Dezbaterea Proiectului de Hotărâre pentru încuviinţarea efectuării de către Comisia pentru industrii şi servicii a unei anchete privind analiza problemelor din sectorul energetic (rămas pentru votul final).
  5   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului (rămas pentru votul final).
  6   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.151/2007 pentru completarea destinaţiei unor părţi din imobile situate în municipiul Bucureşti (rămas pentru votul final).
  7   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea art.4 din Legea nr.752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române (rămas pentru votul final).
  8   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali (rămasă pentru votul final).
  9   Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali (rămasă pentru votul final).
  10   Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea Legii nr.215/2001 a administraţiei publice locale (rămasă pentru votul final).
  11   Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea alineatului (7) al articolului 57 din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale (rămasă pentru votul final).
  12   Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea Legii nr.351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a IV-a Reţeaua de localităţi (rămasă pentru votul final).
  13   Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.35/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr.152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (rămas pentru votul final).
  14   Reexaminarea Legii privind atribuirea unei locuinţe generalului în retragere Marin Lungu, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.970/2007 (rămasă pentru votul final).
  15   Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.60/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi (rămasă pentru votul final).
  16   Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
   16.1  Horea Dorin Uioreanu - declaraţie politică intitulată "Balonul portocaliu care fâsâie";
   16.2  Monalisa Găleteanu - declaraţie politică având titlul "Partizanatul politic";
   16.3  Ştefan Baban - declaraţie politică intitulată "Atenţie... la renta viageră";
   16.4  Kerekes Karoly - relevarea unor aspecte ale campaniei electorale din comuna Sântana de Mureş;
   16.5  Mihai Dumitriu - declaraţie politică intitulată "Biroul Electoral Central decide contrar voinţei locuitorilor din comuna Voineşti, interpretând legea după bunul plac, la comandă politică";
   16.6  Andrian-Sirojea Mihei - marcarea sărbătoririi Zilei mondiale pentru combaterea deşertificării şi secetei;
   16.7  Andrian-Sirojea Mihei - declaraţie politică cu titlul "Socoteala de la Cotroceni faţă cu reacţiunea";
   16.8  Aledin Amet - "Încă o dată despre problema Cimitirului musulman din Bucureşti";
   16.9  Adrian Moisoiu - "Un gând pios la comemorarea a 119 ani de la moartea lui Mihail Eminescu";
   16.10  Dumitru Bentu - declaraţie politică cu titlul "Agentul";
   16.11  Becsek-Garda Dezsö-Káláman - prezentarea "muşamalizării unor cazuri grave de corupţie" din partea "mafiei lemnului";
   16.12  Emilian Valentin Frâncu - declaraţie politică: "Judeţul Vâlcea nu mai are culoare roşie";
   16.13  Emilian Valentin Frâncu - declaraţie politică: "Practicile PSD fac de ruşine democraţia";
   16.14  Mircea Ifrim - declaraţie politică referitoare la "necesitatea intransigenţei faţă de infracţiune";
   16.15  Petru Călian - declaraţie politică: "Tratatul de la Lisabona - un nou impas pentru U.E.";
   16.16  Petru Călian - declaraţie politică: "O lecţie de democraţie";
   16.17  Dumitru Avram - declaraţie politică cu titlul "Românii - victime ale capitalismului sălbatic";
   16.18  Paul Magheru - declaraţie politică având ca temă "Alegerile locale din judeţul Bihor";
   16.19  Rareş Şerban Mănescu - Guvernul a alocat bani pentru achiziţionarea de clădiri pentru grădiniţe, şcoli şi licee în 15 judeţe ale ţării;
   16.20  Tiberiu Bărbuleţiu - declaraţie politică intitulată "Regretele în politică sau politica regretelor";
   16.21  Ion Stan - declaraţie politică intitulată: "Ziua porţilor deschise la hăitaşi - sărbătoarea împăratului gol";
   16.22  Ion Stan - declaraţie politică intitulată: "Animale politice: calul lui Caligula, senator; buldogul lui Băsescu, primar. Al treilea împărat al Romei şi al treilea preşedinte al României - nefericite şi întâmplătoare coincidenţe";
   16.23  Traian Constantin Igaş - declaraţie politică cu subiectul "Mediul înconjurător, încotro?";
   16.24  Marius Rogin - declaraţie politică cu tema "În grija cui rămân refugiaţii?";
   16.25  Constantin Faina - declaraţie politică: "Lupul paznic la oi";
   16.26  Constantin Faina - declaraţie politică: "Seceta şi preţul alimentelor";
   16.27  Eduard Raul Hellvig - declaraţie politică cu tema "Alegerea preşedinţilor de consilii judeţene, pentru prima dată, prin vot uninominal";
   16.28  Vlad Hogea - despre "Sfârşitul revoluţiei portocalii";
   16.29  Iuliu Nosa - declaraţie politică cu titlul "Băsescu, vector al Partidului Democrat-Liberal în campania electorală";
   16.30  Lia Ardelean - declaraţie politică cu tema "Legislativul are datoria morală de a despăgubi proprietarii cailor sacrificaţi cu complicitatea autorităţilor statului";
   16.31  Ilie Merce - declaraţie politică cu titlul "Deliruri prezidenţiale de la tribuna Institutului Cultural Român";
   16.32  Andrian-Sirojea Mihei - declaraţie politică cu tema "Fostul grânar al Europei, ameninţat de deşertificare";
   16.33  Mircia Giurgiu - declaraţie politică cu subiectul "Apa - între viaţă şi probleme";
   16.34  Miron Ignat - intervenţie prilejuită de "Ziua Rusiei";
   16.35  Adrian Moisoiu şi Paul Magheru - declaraţie politică cu titlul "Bacalaureat politic";
   16.36  Cezar Florin Preda şi Graţiela Denisa Iordache - declaraţie politică cu tema "Obţinerea de plăţi naţionale directe complementare de la APIA";
   16.37  Mircea Octavian Purceld - declaraţie politică «Opulenţă financiară "versus" democraţie»;
   16.38  Viorel Pupeză - declaraţie politică intitulată "Voturile partidelor, proporţionale cu banii cheltuiţi în campania electorală";
   16.39  Costică Macaleţi - declaraţie politică intitulată «"Antichităţi" pe post de tractoare în Botoşani»;
   16.40  Ghervazen Longher - intervenţie având ca temă organizarea la Suceava a celei de a X-a ediţii a "Zilelor Culturii Polone";
   16.41  Emilian Valentin Frâncu - declaraţie politică intitulată: "Sprijinirea învăţământului, o continuă prioritate";
   16.42  Emilian Valentin Frâncu - declaraţie politică intitulată: "Să sprijinim IMM-urile şi întreg mediul de afaceri";
   16.43  Dumitru Bentu - declaraţie politică intitulată: "Soci";
   16.44  Dumitru Bentu - declaraţie politică intitulată: "Calul";
   16.45  Dumitru Bentu - declaraţie politică intitulată: "Croaziera";
   16.46  Dumitru Bentu - declaraţie politică intitulată: "Porţile";
   16.47  Dumitru Bentu - declaraţie politică intitulată: "Mash-ul";
   16.48  Dumitru Bentu - declaraţie politică intitulată: "Fugarii".
   16.49  Ioan Hoban - declaraţie politică pe tema nemulţumirilor privind acordarea subvenţiilor pentru bovine;
   16.50  Gheorghe Chiper - pledoarie "pentru o Agenţie Naţională a Zonei Montane viabilă şi reprezentativă";
   16.51  Mihaela Adriana Rusu - declaraţie politică intitulată "În România se trăieşte prost!";
   16.52  Mircea Grosaru - marcarea Zilei Republicii Italiene şi a fructuoaselor relaţii bilaterale.