Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 14 aprilie 2010

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.55/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS
Sunteti aici: Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 14 aprilie 2010

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 14 aprilie 2010

  1   Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru.
  2   Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Hotărâre pentru modificarea art. 9 din Hotărârea Parlamentului nr. 9/2009 privind înfiinţarea unei Comisii speciale comune pentru dezbaterea în fond, în procedură de urgenţă, a Codului penal, a Codului de procedură penală, a Codului civil şi a Codului de procedură civilă.
  3   Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Hotărâre privind prelungirea mandatului preşedintelui şi al celorlalţi membri ai Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune.
  4   Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Hotărâre privind organizarea audierilor, în cadrul Grupului pentru combaterea traficului de persoane, a reprezentanţilor instituţiilor publice cu atribuţii în acest domeniu.