Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 30 iunie 2025

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.93/2025
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS
Sunteti aici: Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 30 iunie 2025

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 30 iunie 2025

  1   Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru.
  2   Dezbaterea şi adoptarea Propunerii legislative privind modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor. (L184/2025; Pl-x 210/2025)
  3   Notă pentru exercitarea de către parlamentari a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale asupra unei legi depuse la secretarii generali ai Senatului şi Camerei Deputaţilor, conform prevederilor art.15 alin.(2) şi (3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.