Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 februarie 2026

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.14/2026
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS
Sunteti aici: Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 februarie 2026

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 februarie 2026

  1   Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
  2   Dezbateri politice, cu participarea domnului Bogdan-Gruia Ivan, ministrul energiei, la solicitarea Grupului parlamentar al USR, pentru prezentarea unor teme de interes major pentru viaţa politică, economică şi socială: planul de măsuri şi acţiuni concrete pe care Ministerul Energiei, împreună cu Hidroelectrica, responsabilă de administrarea amenajării hidroenergetice Vidraru, le-au luat pentru a preîntâmpina apariţia unei astfel de situaţii şi care sunt acţiunile întreprinse în acest moment pentru a soluţiona această problemă a crizei lipsei apei potabile.
  3   Prezentarea, pe scurt, a interpelărilor adresate membrilor Guvernului.
   3.1  Brian Cristian
   3.2  Mirela-Florenţa Matichescu
   3.3  Raisa Enachi
   3.4  Dragoş-Fănică Ciobotaru
   3.5  Adrian Echert
   3.6  Andreea-Petronela Cîmpianu
   3.7  Elena Doboş
   3.8  Dragoş-Florin Coman