|
din 21 noiembrie 2013
 |
ANUNŢ DE PRESĂ
Şedinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului va avea loc joi, 21 noiembrie, începând cu ora 16.00 (la Senat, sala "Avram Iancu", nivel P1).
|
ANUNŢ DE PRESĂ
Preşedintele Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Islamică Pakistan, domnul deputat Dan Cristian Popescu, va avea joi, 21 noiembrie, începând cu ora 14.00, o întrevedere cu ministrul de Stat pentru Comerţ şi Industrie Textilă din Republica Islamică Pakistan, domnul Khurram Dastgir Khan (sala "Nicolae Titulescu", nivel P).
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Angel Tîlvăr (Grup PSD)
Domnul deputat Angel Tîlvăr, preşedintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaţilor, a participat, în ziua de joi, 21 noiembrie, la dezbaterea cu tema "Educaţia românească - realităţi şi soluţii", organizată de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Florica Cherecheş (Grup PNL)
Doamna deputat Florica Cherecheş a depus miercuri, 20 noiembrie, o iniţiativă legislativă de modificare a Legii nr.263/2007 care asigură în prezent cadrul legal desfăşurării serviciilor cu caracter social, medical, educaţional pentru creşterea, îngrijirea şi educarea timpurie a copiilor. Între modificările pe care le propune parlamentarul bihorean se numără şi desfiinţarea creşelor săptămânale.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru afaceri europene
În cadrul întâlnirilor din 19 şi 20 noiembrie, membrii Comisiei pentru faceri europene a Camerei Deputaţilor au dezbătut Propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind comisioanele interbancare pentru operaţiunile de plată pe bază de card, în vederea examinării conformării acestei propuneri cu principiul subsidiarităţii.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Dan Cristian Popescu
Președintele Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Islamicǎ Pakistan, domnul deputat Dan Cristian Popescu, a primit vizita domnului Engr. Khurram Dastgir Khan, ministru de stat pentru Comerţ şi Industrie Textilă din Pakistan.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Ana Birchall (Grup PSD)
Deputatul PSD, Ana Birchall, va depune în Parlament o propunere legislativă care va facilita obținerea vizei de România pentru toți investitorii interesați din afara Uniunii Europene cu care România are regim de vize .
|
Camera Deputaţilor, Guvernul României şi UNICEF România: protejarea copiilor este o prioritate!
primit de la Cabinetul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea
Cu ocazia Zilei Internaţionale a Drepturilor Copilului, pe data de 20 noiembrie 2013, UNICEF România şi Camera Deputaţilor împreună cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice au organizat la Palatul Parlamentului o dezbatere pe tema drepturilor copilului la care au participat reprezentanţi ai Parlamentului, ai Guvernului şi ai societăţii civile. Cu acelaşi prilej, UNICEF România şi Camera Deputaţilor au organizat o Gală de Informare şi Strângere de Fonduri în vederea protejării copiilor împotriva violenţei, abuzului şi a neglijării. Gala este parte a campaniei "Să punem capăt violenţei împotriva copiilor", derulată de UNICEF în perioada noiembrie 2013 - februarie 2014.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Angel Tîlvăr
Domnul deputat Angel Tîlvăr, preşedintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaţilor, s-a întâlnit joi, 21 noiembrie, cu o delegaţie din Portugalia, condusă de domnul Nuno Crato, ministrul Educaţiei şi Ştiinţei. Din delegaţia portugheză au mai făcut parte domnul Luís Silva, preşedintele Institutului Tehnic Superior din Portugalia, domnul Manuel Fiolhais, profesor la Universitatea din Coimbra, şi domnul Ricardo Costa, consilier al ministrului. La întrevedere a participat şi Excelenţa Sa, domnul Joăo Bernardo Weinstein, Ambasadorul Portugaliei în România. Din partea Guvernului României a participat domnul Remus Pricopie, ministrul Educaţiei Naţionale.
|
| |
|