Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Comunicate de presă Versiunea pentru printare
din 8 aprilie 2014

  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Ana Birchall (Grup PSD)
Ana Birchall: Felicit Ministerul Muncii pentru adoptarea Memorandumului privind semnarea Convenţiei de la Istanbul

Ana Birchall, parlamentar de referinţă al legislativului român la APCE în cadrul campaniei privind eliminarea violenţei împotriva femeilor, a salutat decizia Ministerului Muncii de a adopta cu celeritate Memorandumul privind semnarea de către Guvern a Convenţiei de la Istanbul.

8 aprilie 2014 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Grupul parlamentar al PNL
Declaraţia privind susţinerea măsurilor de relaxare fiscală şi de stimulare economică a fost adoptată de Camera Deputaţilor. Pasul următor: implementarea măsurilor propuse de liberali începând cu 1 iulie 2014

Declaraţia privind susţinerea măsurilor de relaxare fiscală şi de stimulare economică, elaborată şi depusă de PNL la Biroul Permanent în urma dezbaterii parlamentare din data de 24 martie a.c., a fost adoptată astăzi – 8 aprilie a.c., în plenul Camerei Deputaţilor, cu unanimitate de voturi.

8 aprilie 2014 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru politică externă

În perioada 7-9 aprilie 2014, o delegaţie parlamentară condusă de domnul Borbély László, preşedintele Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaţilor, va efectua o vizită oficială la Oslo, în Norvegia.

8 aprilie 2014 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Ana Birchall (Grup PSD)
Ana Birchall: Guvernul Ponta a reuşit să atragă de 5 ori mai multe fonduri europene în doi ani, decât a reuşit Guvernul Boc să absoarbă în întreg mandatul său

Secretarul Comisiei pentru Afaceri Europene a susţinut o declaraţie politică pe tema fondurilor europene după dezbaterea iniţiată de PDL în Parlamentul României. Deputatul PSD a arătat că Guvernul Boc nu a învăţat nimic din experienţa perioadei de pre-aderare a României la UE şi că acest lucru se vede în cifre: rata de absorbţie a fondurilor europene la 1 mai 2012 era de sub 9%.

8 aprilie 2014 detalii
   DECLARAŢIE POLITICĂ
primită de la domnul deputat Mircea Drăghici (Grup PSD)
CREŞTEREA NUMĂRULUI DE SALARIAŢI – OBIECTIVUL GUVERNULUI PONTA

Stimaţi colegi,
O analiză făcută la sfârşitul anului trecut arăta că România a pierdut 1 milion de salariaţi în ultimii 15 ani. Aşa cum precizează studiul, în ţara noastră mai lucrează mai puţin de 4,4 milioane de angajaţi la o populaţie activă de 10 milioane de persoane. De asemenea, între 1 şi 2 milioane de angajaţi ar lucra în economia informală, fără contract de muncă sau având trecut pe contractul de muncă doar o parte a salariului.

8 aprilie 2014 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale

Pe ordinea de zi a şedinţei Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale din 8 aprilie au fost înscrise următoarele trei puncte:

8 aprilie 2014 detalii
  DECLARAŢIE POLITICĂ
primită de la domnul deputat Dorin Petrea (Grup PSD)

Stimate doamne,
Stimați domni,
Dragi colegi,
Ieri a fost Ziua Mondială a Sănătății, sărbătoare care surprinde România încă pe locuri fruntașe în ceea ce privește decesele cauzate de boli cardiovasculare, numărul de bolnavi de TBC sau de supraponderali.

8 aprilie 2014 detalii
  ANUNŢ DE PRESĂ

Domnul deputat George Scutaru, lider al Grupului parlamentar al PNL, doamnele deputat Cristina Pocora şi Lucia Varga, şi domnul deputat Nini Săpunaru vor susţine miercuri, 9 aprilie, începând cu ora 11.30, la sala Grupului PNL din Camera Deputaţilor (etajul 2), o conferință de presă. Tema o reprezintă prezentarea unor iniţiative legislative iniţiate de către parlamentarii liberali.

8 aprilie 2014
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Grupul parlamentar al PNL
Intabularea gratuită a terenurilor agricole şi forestiere – îngropată de PSD în Camera Deputaţilor

În cadrul şedinţei Camerei Deputaţilor de astăzi, marţi, 8 aprilie a.c, noua majoritate parlamentară controlată de către PSD şi din care fac parte şi parlamentarii UNPR, PC şi UDMR, a votat împotriva Proiectului de Lege iniţiat şi susţinut de PNL privind prima intabulare a terenurilor agricole şi forestiere, blocând astfel şansa a peste 4 milioane de români de a-şi intabula gratuit aceste terenuri.

8 aprilie 2014 detalii
  ANUNŢ DE PRESĂ

Domnii deputaţi Alexandru Nazare şi Mircea Toader (Grup PDL) vor susţine miercuri, 9 aprilie, începând cu ora 10.00, o conferinţă de presă cu temele: „Superficialitatea Guvernului Ponta în atragerea fondurilor europene” și “PDL cere consens politic pe descentralizare” (sala „Spiru Haret”, nivel P).

8 aprilie 2014
 

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 13:12