COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Angel Tîlvăr (Grup PSD)
Victor Ponta – garanția unui parteneriat strategic cu Statele Unite ale Americii
În ultima perioadă, partenerii României au început, în urma analizelor făcute pentru anul 2013 și prima jumătate a anului 2014, să felicite Guvernul Ponta și să își reconsidere poziția pe care au avut-o cu privire la țara noastră, atât din punct de vedere economic, cât și politic și strategic.
|
INVITAŢIE DE PRESĂ
primită de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi
Ne face o deosebită onoare să vă adresăm invitaţia de participare la sesiunea internațională de cercetări ştiinţifice având ca subiect libertatea religioasă şi de conştiinţă, care va avea loc miercuri, 22 octombrie 2014, începând cu ora 9:00, în Sala Drepturilor Omului din cadrul Palatului Parlamentului României, bd. Naţiunilor Unite, nr.11-13, intrarea C1, nivel P - acces dinspre Piaţa Constituţiei.
|