Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Comunicate de presă Versiunea pentru printare
din 12 martie 2015

  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Romeo Rădulescu (Grupul PC - PLR)

Domnul deputat Romeo Rădulescu (Grup PC-PLR), a depus două iniţiative legislative pentru completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi pentru modificarea Art. 8 din Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope.

12 martie 2015 detalii
  ANUNŢ DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru afaceri europene

Vineri, 13 martie, începând cu ora 11.30 este programată întâlnirea comisarului european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, domnul Phil Hogan, cu președinții și membri ai Comisiilor pentru afaceri europene și ai Comisiilor pentru agricultură din Camera Deputaților și Senat. Întâlnirea va avea loc la sala de ședințe a Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaților, situată la nivel P, corp B2.
Notă. Oportunităţi de imagine la începutul întrevederii.

12 martie 2015
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale

Şedinţa Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale din data de 12 martie 2015 a avut înscrise pe ordinea de zi următoarele puncte:

12 martie 2015 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Grupul parlamentar al PNL
Victor Ponta a respins, cu semnătura sa, propunerile din proiectul de Cod Fiscal

Astăzi, 12 martie, în cadrul unei conferinţe de presă, doamna deputat Cristina Pocora, purtător de cuvânt al Grupului parlamentar al PNL, a prezentat dovezi clare ale modului neserios, nesustenabil şi duplicitar în care Guvernul Victor Ponta a elaborat proiectul de Cod Fiscal. Astfel, doamna deputat a făcut publică o analiză privind proiectele depuse de către parlamentari liberali şi de la alte partide, iniţiative care au primit aviz negativ din partea Executivului, dar ale căror prevederi au fost incluse în proiectul de Cod Fiscal al Guvernului Victor Ponta.

12 martie 2015 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Grupul parlamentar al PNL

Un grup de parlamentari liberali a depus miercuri, 11 martie, un proiect de lege pentru completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, iniţiativă prin care se urmăresc două scopuri majore: reducerea semnificativă a evaziunii fiscale în sectorul laptelui şi al cărnii, şi sprijinirea investiţiilor private pentru producătorii prezenţi pe piaţa autohtonă.

12 martie 2015 detalii
   COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Ana Birchall (Grup PSD)
Ana Birchall: Ca parlamentari, avem datoria de a îmbunătăți legislația astfel încât înșelătoria prin metoda "accidentul" să fie stopată

Deputatul PSD Ana Birchall a susţinut în declaraţia politică din această săptămână că escrocheria prin metoda "accidentul" are deja o amplă dimensiune socială și a făcut apel la optimizarea cadrului legislativ pentru a combate înșelătoria.

12 martie 2015 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
Schimb de bune practici cu Parlamentul din Austria

Camera Deputaților organizează o vizită de studiu la Parlamentul din Austria, în perioada 22 - 27 martie, când delegația română se va întâlni cu echipa omoloagă austriacă. Prin acest schimb de bune practici se dorește extinderea accesului la informații și idei noi al personalului Camerei Deputaților în vederea îmbunătățirii capacității de absorbție a fondurilor structurale, cât și gestiunea mai eficientă a fondurilor europene și de coeziune.

12 martie 2015 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Grupul parlamentar al PNL
Partidul Naţional Liberal cere ca noul proiect de lege privind calculul redevenţelor să stimuleze investiţiile, dar şi să apere interesele statului

Grupul Parlamentar al Partidului Naţional Liberal organizează Dezbaterea publică "Noul regim fiscal al redevenţelor la hidrocarburi în România", eveniment ce va avea loc în data de 2 aprilie 2015, începând cu ora 11.00, în sala de şedinţe a Grupului Parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor.

12 martie 2015 detalii
 

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 8:48