Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Comunicate de presă Versiunea pentru printare
din 11 mai 2015

  DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Doina Pană (Grup PSD)

Pe parcursul a 10 luni cât am fost ministru delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, cu sprijinul unui colectiv de specialişti, oameni integri din domeniu, m-am aplecat, în special, asupra pădurilor. Am gândit, împreună cu aceştia, doi piloni care să salveze pădurea, să termine defrişările ilegale, să termine mafia din domeniu, să promoveze o dezvoltare/ exploatare durabilă a pădurii.

11 mai 2015 detalii
  DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Bogdan Ţîmpău (Grup PNL)
Guvernarea Ponta - "Guvernare 0"- pentru țară și români

Preocupările Guvernului Ponta sunt cu totul altele decât ar trebui să fie în acest moment. Acest lucru poate fi dovedit cu cifre, poate fi dovedit prin lipsa de interes față de problemele cu adevărat importante pentru români și țară.

11 mai 2015 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Grupul parlamentar al PSD

Deputaţii din cadrul Grupului parlamentar al PSD se reunesc în şedinţă azi, 11 mai, începând cu ora 15.00, pe agenda dezbaterilor fiind, în continuare, noul proiect al Codului Fiscal. Proiectul de lege privind Codul Fiscal a fost adoptat de curând în plenul Senatului, urmând să fie transmis forului decizional, respectiv Camerei Deputaţilor. Grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor a început săptămâna trecută o serie de discuţii pe tema acestui proiect deosebit de important, urmând ca în şedinţa de astăzi să aibă loc a doua dezbatere de acest fel.

11 mai 2015 detalii
  ANUNŢ DE PRESĂ
primit de la preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, doamna deputat Ana Birchall

Comisia pentru afaceri europene a Camerei Deputaților, în colaborare cu Comisia pentru politică externă, organizează marţi, 12 mai, începând cu ora 13.00, şedinţa comună cu tema "Parteneriatul estic în noua politică europeană de vecinătate". Dezbaterea va avea loc la sala "Nicolae Bălcescu", și va fi moderată de deputatul Ana Birchall, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene.

11 mai 2015 detalii
   COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Grupul parlamentar al PSD

Grefierii și tehnicienii criminialiști își redobândesc pensiile de serviciu în urma adoptării de către Camera Deputaților a unui proiect de lege inițiat de mai mulți deputați și senatori PSD și PC-PLR.

11 mai 2015 detalii
   COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Grupul parlamentar al PSD

Având în vedere necesitatea îmbunătățirii legislației privind domeniul electoral, în contextul alegerilor care se vor organiza anul viitor, Parlamentul României a constituit Comisia comună a Camerei Deputaților și a Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, între care se numără și cea referitoare la alegerile autorităților administrației publice locale.

11 mai 2015 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Adrian Miroslav Merka (Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale)

În condiţiile în care toate studiile arată faptul că tinerii din ziua de azi nu au deloc condiţie fizică, consider că atât noi, factorii politici, cât şi părinţii şi şcolile trebuie să ne implicăm mai mult în activitatea fizică a copiilor, acest lucru fiind necesar pentru o dezvoltare sănătoasă a generaţiilor care vin.

11 mai 2015 detalii
 

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 13:17