|
din 13 iulie 2015
 |
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Gheorghe Ialomițianu (Grup PNL)
Victor Ponta a pierdut majoritatea chiar şi în propriul guvern
La nici două zile de la revenirea sa pe furiş în ţară, Victor Ponta s-a gândit să ascundă mediatic problemele sale cu justiţia sub umbrela unui nou scandal, anunţând că va anula ordonanţa de urgenţă prin care s-au majorat indemnizaţii pentru unele categorii de înalţi demnitari.
|
DECLARATIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Ioan Balan (Grup PNL)
PNL şi-a asumat că va da sărăcia şi subdezvoltarea afară din Moldova
Vicepreşedintele PNL pentru regiunea Nord-Est, deputatul de Suceava, Ioan Balan, critică cu putere sărăcia şi subdezvoltarea în care au fost împinse judeţele din Moldova şi Bucovina:
|
COMUNICAT DE PRESĂ
Primit de la presedintele Comisiei pentru afaceri europene, doamna deputat Ana Birchall
Ana Birchall de la reuniunea COSAC: UE are nevoie mai mult ca oricând să fie solidară şi să nu se lase influenţată de vocile eurosceptice sau anti-europene
În perioada 12-13 iulie a avut loc, la Luxemburg, reuniunea preşedinţilor comisiilor pentru afaceri europene ale parlamentelor naţionale, membre ale UE, cunoscută şi sub denumirea de COSAC. România a fost reprezentată de doamna Ana Birchall, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, doamna senator Gabriela Creţu şi domnul senator Mihai Cristian Danuţ.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Ioan Tămâian(Grup PNL)
Victor Ponta îi minte din nou pe români
Premierul Victor Ponta, după ce a participat la tăierea panglicii a Punctului de trecere a frontierei Nădlac II Csanadpalota (trec peste faptul că nu reprezintă un motiv de laudă inaugurarea a 10 km de autostradă şi că prezenţa la un eveniment internaţional bilateral la care cealaltă parte a trimis demnitari de rang inferior, nu se justifică) a făcut următoarea declaraţie:
|
ANUNȚ DE PRESĂ
referitor la participarea doamnei deputat Ana Birchall, în perioada 11-13 iulie, la reuniunea preşedinţilor COSAC care se va desfăşura în Luxemburg
În perioada 11-13 iulie, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, Ana Birchall, va participa la reuniunea preşedinţilor Conferinţei Organelor Parlamentare specializate în Afaceri Comunitare şi Europene ale parlamentelor Uniunii Europene (COSAC), ce se va desfăşura în Luxemburg.
|
ANUNŢ DE PRESĂ
Şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor va avea loc luni, 13 iulie, începând cu ora 12.00 (sala Barbu Catargiu, nivel P1).
|
ANUNȚ DE PRESĂ
primit de la Grupul parlamentar Liberal Conservator
Miercuri, 15 iulie 2015, ora 9.30, la Palatul Parlamentului - Camera Deputaților, sala 3115, etaj 3, a avut loc o dezbatere care relansează problematica familiei în societatea românească.
|
| |
|