COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Andreea Paul (Grup PNL)
1. Premierul Victor Ponta a absentat azi de la votul Codului Fiscal. Îi pasă atât de tare de marele lui proiect încât nu s-a deranjat nici măcar să vină să-l voteze. Dezamagirea mea e dublată de faptul că ieri premierul Ponta a batut pe nedrept obrazul ambasadorilor.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Cornelia Negruţ (Grup ALDE)
ALDE încurajează dezvoltarea economiei şi a capitalului autohton!
ALDE încurajează dezvoltarea capitalului autohton, fapt ce s-ar putea transpune în realitate imediat după intrarea în vigoare a noului Cod Fiscal, afirmă vicepreşedintele formaţiunii, deputatul Cornelia Negruţ.
|
DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Ana Birchall (Grup PSD)
Sunt încrezătoare că proiectul de lege privind conversia creditelor va fi pus pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Comisiei pentru buget
Astăzi am discutat cu domnul Viorel Ştefan, preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, care a acceptat solicitarea mea adresată Biroului Permanent de punere pe ordinea de zi a Proiectului de Lege privind conversia creditelor, în şedinţa de săptămâna viitoare a comisiei.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Niculina Mocioi (Grup PNL)
Introducerea disciplinei Educaţia pentru orientarea carierei în învăţământul preuniversitar este o necesitate. În România numărul absolvenţilor de studii superioare s-a dublat în ultimii ani, de la 7% în 2002 la 14% în 2014.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Radu Zlati (Grup PNL)
Scandalul manualelor pentru clasele a XI-a și a XII-a
Recent, ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu a declarat că anul școlar 2015-2016 va aduce o noutate: elevii claselor a XI-a și a XII-a vor primi manuale școlare gratuite. Procedând astfel, ministrul Educației nu face decât să cedeze la presiunile societății civile, și, mai exact, celor venite din partea Consiliului Național al Elevilor. Târziu, dar niciodată nu este prea târziu să respectăm legile…
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Daniel Gheorghe (Grup PNL)
Cereți-vă scuze, domnule Osman!
Îi solicit domnului Aziz Beșir Osman, imamul cultului musulman de la București, să își ceară scuze pentru comparația absolut halucinantă pe care a făcut-o, atunci când a pus semnul egal între rahat și crucea creștină.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Liliana Ciobanu (Grup parlamentar național democrat)
Preşedintele filialei Giurgiu, deputatul Liliana Ciobanu, protestează faţă de intenţia Primăriei municipiului Giurgiu de a arunca în stradă zecile de familii de oameni nevoiaşi care locuiesc în căminul D din Istru.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Niculina Mocioi (Grup PNL)
Ratarea momentului privind includerea Ansamblului Monumental de la Târgu Jiu pe Lista Patrimoniului Mondial este dezamăgitoare. Doamna deputat PNL, Niculina Mocioi, i se adresează domnului Ioan Vulpescu, ministrul Culturii, atrăgându-i atenţia că raportul elaborat de Consiliul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor ICOMOS , raport ce a fost realizat în baza dosarului depus de autorităţile române, a recomandat neînscrierea proiectului pe Lista Patrimoniului Mondial, prin urmare s-a luat decizia de retragere a dosarului.
|
ANUNŢ DE PRESĂ
Şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor va avea loc joi, 3 septembrie, începând cu ora 11.30 (sala Barbu Catargiu, nivel P1).
|
| |