ANUNȚ DE PRESĂ
primit de la Grupul parlamentar al PNL
Domnul deputat Aurelian Mihai (Grup PNL) va susține joi, 10 septembrie, începând cu ora 12.30, o conferință de presă pe tema Proiectului de Lege privind dublarea numărului de parlamentari pentru Diaspora (sala Grupului parlamentar al PNL, nivel 2).
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Aurelian Mihai (Grup PNL)
PNL a depus Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor prin care se propune dublarea numărului de parlamentari pentru Diaspora.
|
DECLARAŢIE POLITICĂ
primită de la doamna deputat Carmen Hărău (Grup PNL)
Sfântul Laurenţiu, preşedintele unui PSD reformat, în judeţul Hunedoara
„Vom organiza, în 12 septembrie, Conferinţa Judeţeană de Alegeri la Hunedoara... Sunt convins că, în acea zi, doamna deputat (Carmen Hărău, n.n.) va spăla străzile ca să fie curat”, a declarat deputatul Laurenţiu Nistor, preşedintele PSD Hunedoara, la un post local de televiziune.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Mircea Dolha (Grup PNL)
Spun un NU clar Comisiei Europene care vrea să trimită în România aproape 7.000 de imigranţi în plus, printr-un mecanism al unor cote obligatorii!
|
DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Ioan Balan (Grup PNL)
Candidaţii PNL la alegerile locale să pregătească programele de guvernare locală
Vicepreşedintele PNL pentru regiunea Nord-Est, deputatul Ioan Balan, consideră că fiecare candidat care va fi susţinut de PNL în alegerile locale are obligaţia să prezinte în faţa cetăţenilor programe de guvernare locală europene, sustenabile, realizabile, cu proiecte utile pentru comunitate.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Mircea Dolha (Grup PNL)
Premierul Ponta lasă “cadouri otrăvite” și “bombițe” viitoarelor guvernări
În seria mult prea lungă de populisme ieftine pe care Victor Viorel Ponta ține cu tot dinadinsul să le adopte, cu precipitarea omului care știe că nu mai are multe zile de petrecut în Palatul din Piața Victoriei, se înscrie și intenția anunțată ieri, în cadrul ședinței Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de a majora salariul minim, în trepte, până la 1400 lei, de la 1 ianuarie 2017.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
Pe ordinea de zi a şedinţei Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale din data de 10 septembrie 2015 au fost înscrise următoarele puncte:
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare
Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare şi-a desfăşurat lucrările în ziua de 8 septembrie 2015, în intervalul orar 8.00-13.00, respectiv, 14.00-18.00.
|
DECLARAŢIE DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Liliana Ciobanu (Grup parlamentar naţional democrat)
„Opriţi batjocura producătorilor români!”
Cel mai mare păcat al guvernanţilor noştri este că vorbesc mult şi fac puţin!
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Mihai Tararache (Grup PNL)
În ședința Consiliului Local Constanța din data de 9 septembrie 2015, a fost hotărâtă alocarea a 2 milioane de lei pentru acordarea burselor elevilor.
|
| |