COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Cornel Mircea Sămărtinean (Grup PNL)
Migrația -cel mai sensibil dosar de pe agenda actuală a Uniunii Europene
În contextul actual creat de valul masiv de migranţi din ultima perioadă pe dimensiunea sudică a Uniunii Europene, Comisia Europeană a stabilit un mecanism de redistribuire a imigranților proveniți din țări extracomunitare aflate pe teritoriul Africii ori pe cel al Asiei, situație care a suscitat discuţii şi negocieri aprinse la nivelul Uniunii Europene.
|
ANUNŢ DE PRESĂ
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, va participa marți, 15 septembrie, la reuniunea privind Semestrul European 2015, eveniment organizat de Comisia pentru afaceri economice și monetare a Parlamentului European (Belgia, Bruxelles). În cadrul acestuia va fi prezentat Proiectul de raport privind implementarea politicii de coordonare: prioritățile de implementare pentru anul 2015.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Radu Zlati (Grup PNL)
Încă un an școlar sub semnul speranței - dar și al provizoratului
A început azi un nou an școlar. Zeci, sute de mii de elevi s-au întâlnit, unii dintre ei pentru prima oară, cu Școala.
|