Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Comunicate de presă Versiunea pentru printare
din 17 septembrie 2015

  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru politică economică, reformă ş i privatizare

Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, respectiv Comisia pentru buget, finanțe și bănci din cadrul Camerei Deputaților împreună cu Comisia economică, industrii și servicii, respectiv Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din cadrul Senatului şi-au desfăşurat lucrările comune în ziua de 15 septembrie 2015, începând cu orele 1430, în conformitate cu Hotărârea Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, din data de 9 septembrie 2015.

17 septembrie 2015 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Nevisar Zaharcu (Grup PSD)

Deputatul PSD Tulcea, Neviser Zaharcu, s-a adresat oficial, printr-o interpelare parlamentară, preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, Cristinel George Gherghişan, abordând spinoasa problemă a întârzierilor nejustificate în eliberarea licenţelor pentru ambarcaţiunile de pescuit de care au nevoie pescarii din Delta Dunării.

17 septembrie 2015 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Radu Zlati (Grup PNL)
De la învinuire la dare în judecată - un pas mic pentru VV Ponta, unul mare pentru PSD

Azi, premierul VV Ponta a fost obligat de către DNA să treacă Rubiconul: procurorii l-au trimis în judecată, alături de alte persoane, învinuindu-l de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălare de bani.

17 septembrie 2015 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Radu Zlati (Grup PNL)
În cazul numirii domnului Ilie Sârbu, PSD a arătat, încă o dată, cât de mult prețuiește Legea și Justiția

Ieri Camera Deputaților, mai bine zis coaliția parlamentară majoritară în acest moment, a votat numirea domnului Ilie Sârbu pe un post la Curtea de Conturi, ce ar fi trebuit vacantat ca urmare a unei decizii a Curții Constituționale.

17 septembrie 2015 detalii
  ANUNŢ DE PRESĂ

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, efectuează în perioada 18 – 19 septembrie o vizită oficială în Republica Moldova, la Chișinău, la invitaţia preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu.

17 septembrie 2015 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Ana Birchall (Grup PSD)
Recâştigarea încrederii românilor reprezintă o prioritate pentru Parlament şi clasa politică

În declaraţia politică susținută în această săptămână în plenul Camerei Deputaţilor, deputatul social-democrat Ana Birchall a vorbit despre nevoia de recredibilizare a Parlamentului şi a clasei politice.

17 septembrie 2015 detalii
 

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 9:16