COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Cornel-Mircea Sămărtinean (Grup PNL)
Legea votului prin corespondenţă - prioritate legislativă a PNL
Legea votului prin corespondenţă ar trebui să fie aprobată până în luna noiembrie, pentru a putea fi aplicată la alegerile legislative din 2016, în condiţiile în care Curtea Constituţională şi Comisia de la Veneţia au stabilit că legislaţia nu poate fi amendată cu mai puţin de un an înaintea scrutinului.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Gheorghe Ialomițianu (Grup PNL)
De ce nu mai iese Victor Ponta să se laude cu cifrele bugetare, având în vedere situaţia politică dificilă în care se află
Victor Ponta nu a ratat până acum nici o ocazie prin care să folosească datele bugetare pentru a se lăuda cu marile sale performanţe ca prim-ministru, atunci când se găsea în situaţii dificile din punct de vedere politic. Acum, pentru că cifrele bugetar nu-l mai ajută, ci-l îngroapă şi mai rău, nu i-a rămas decât să se apere aruncând cu noroi în adversarii săi politici.
|
ANUNŢ DE PRESĂ
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, va avea miercuri, 7 octombrie, începând cu ora 10.00, o întrevedere cu preşedintele Knesset-ului din Statul Israel, domnul Yuli-Yoel Edelstein (sala "I.G.Duca", nivel P1).
[...]
|
ANUNȚ DE PRESĂ
primit de la Grupul parlamentar al PNL
Grupul PNL din Camera Deputaților anunță organizarea Dezbaterii publice cu tema "Modificările Codului muncii" care va avea loc miercuri, 7 octombrie, începând cu ora 12:00, în sala de şedinţe a Grupului Parlamentar al PNL din Camera Deputaților (etaj 1M).
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Florin Secară (Grup PNL)
Oprişan îşi hrăneşte clientela de partid cu laptele şi cornul şcolarilor
Deputatul PNL Florin SECARĂ a declarat că în Vrancea ideea de competiţie între firme care concurează la contractele pe bani publici este o glumă amară, căci doar firmele de casă ale baronului Oprişan au dreptul să participe la licitaţii şi să câştige:
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Andreea Paul (Grup PNL)
Femeile sunt de peste trei ori mai bine reprezentate în Parlamentul Mexican decât în România
Femeile sunt reprezentate în proporție de 39% în Congresul Mexican, față de doar 11% în Parlamentul României.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Camelia Margareta Bogdănici (Grup PSD)
Decontarea toxinei botulinice a fost aprobată!
În data de 8 septembrie am adresat Ministerului Sănătăţii interpelarea nr. 2332B, demers prin care am atras atenţia cu privire la dificultăţile de ordin medical întâmpinate de persoanele diagnosticate cu distonie neuromusculară.
|
DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Mihai Lupu (Grup PNL)
Votul prin corespondență blocat de jocul ipocrit al PSD
În pofida dovezilor clare cu privire la abuzurile Guvernului Ponta faţă de românii din Diaspora, pe care i-a umilit la alegerile prezidenţiale din 2014, PSD respinge adoptarea Legii Votului prin Corespondență de mai bine de 6 luni de zile.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Camelia Margareta Bogdănici (Grup PSD)
Reglementarea profesiei de dietetician a devenit realitate!
Astăzi, 7 octombrie, plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat Propunerea legislativă privind organizarea şi exercitarea profesiei de dietetician.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
privind organizarea la Palatul Parlamentului a seminarului regional „Provocãrile generate de un rãspuns preventiv al justiţiei penale privind terorismul şi luptătorii terorişti străini”
Camera Deputaţilor organizează, împreună cu Biroul ONU privind drogurile şi criminalitatea, Adunarea Parlamentară a Mediteranei (APM) şi Uniunea Europeană, un seminar regional privind identificarea soluţiilor juridice de prevenire şi combatere a terorismului.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Mihai Deaconu (Grup parlamentar naţional democrat)
Parlamentul a aprobat acordarea de tichete sociale
preşcolarilor dezavantajaţi
În plenul Camerei Deputaţilor de miercuri, 7 octombrie 2015, pe lângă alte propuneri legislative şi proiecte de lege, a fost dezbătut şi supus votului şi Proiectul de Lege privind acordarea unor beneficii sub formă de tichete sociale, în vederea creşterii accesului şi prezenţei în învăţământul preşcolar a copiilor dezavantajaţi.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Grupul parlamentar al PNL
Dezbatere PNL pe tema modificării Codului muncii
Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal din Camera Deputaților a organizat, miercuri, 7 octombrie, o nouă dezbatere publică pe tema inițiativei cetățenești de modificare a Codului muncii (PL-x nr. 577/2015), la care au participat comitetul de inițiativă al legii și parlamentari liberali, printre care domnul Eugen Nicolăescu, doamna Claudia Boghicevici, doamna Cristina Pocora, doamna Florica Cherecheș, domnul Gheorghe Ialomițianu, domnul Gheorghe Udriște, domnul Mircea Toader, domnul Iulian Vladu și domnul Horia Cristian.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Cristina Nichita (Grup PSD)
111.000 de copii – beneficiari ai tichetelor sociale
Astăzi, 7 octombrie, plenul Camerei Deputaţilor a votat în unanimitate proiectul legislativ ce are în vedere stimularea învăţământului preşcolar.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Mihai Bogdan Diaconu (neafiliat)
Spațiul Schengen este deschis imigranților musulmani,
dar nu și României
Amânarea aderării României la Spațiul Schengen are loc în contextul în care imigranții musulmani sunt primiți cu brațele deschise în Spațiul Schengen și chiar invitați deschis de către Germania să vină să îi rezolve problemele demografice și economice (mâna ieftină de lucru).
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Mircea Man (Grup PNL)
Eşecul aderării României la Schengen
Din anul 2011, România tot așteaptă să intre în spațiul Schengen. Chiar dacă am îndeplinit criteriile tehnice pentru aderarea la acest spațiu, se pare că nici în acest an, acest lucru nu va fi posibil.
|
| |