|
din 21 octombrie 2015
 |
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Mihai Aurelian (Grup PNL)
Votul prin corespondență și “hoțul strigă hoții”
Mult discutatul proiect al Legii votului prin corespondență a fost adoptat zilele trecute de către Senat, urmând ca proiectul să fie dezbătut și votat în Camera Deputaților, for decizional.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Cornelia Negruţ (Grup ALDE)
Deputatul ALDE Cornelia Negruţ atrage atenţia asupra pericolelor expunerii exagerate în saloanele de bronzat
Deputatul ALDE Maramureş, Cornelia Negruţ, s-a adresat ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, printr-o interpelare parlamentară în care atrage atenţia asupra riscurilor apariţiei unor afecţiuni grave din cauza expunerii tinerelor în saloanele de bronzat.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Niculina Mocioi (Grup PNL)
Ansamblul Constantin Brâncuşi lăsat în paragină. Cum rămâne cu mândria de a fi român, domnule Victor Ponta?
Deputatul PNL Niculina Mocioi i-a adresat miercuri, 21 octombrie 2015, o întrebare premierului Victor Ponta prin care îi atrage acestuia atenția asupra situației dezastruoase în care se află un monument de importanță națională din județul Gorj, respectiv Ansamblul Constantin Brâncuşi.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Maria Grecea (Grup PNL)
PNL se opune transformării Loteriei Române într-o pușculiță pentru Ponta și sponsorii săi
Deputatul PNL Maria Grecea a susținut astăzi, 21 octombrie 2015, o conferință de presă pentru a semnala abuzurile premierului Victor Pota care și-a băgat în buzunar Loteria Română, prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 42/2015 privind transferul Companiei Naţionale "Loteria Română" de la Ministerul Finanţelor Publice la Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Ion Marocico (Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale)
Aprobarea de către Guvernul României a Memorandumului privind negocierea şi semnarea Protocolului de colaborare în domeniul învăţământului între Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice din România şi Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei din Ucraina
pentru anii de învăţământ 2015-2016, 2016-2017, 2017-2018
În şedinţa din data de 20 octombrie 2015, Guvernul României a aprobat Memorandumul privind negocierea şi semnarea Protocolului de colaborare în domeniul învăţământului între Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice din România şi Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei din Ucraina pentru anii de învăţământ 2015-2016, 2016-2017, 2017-2018
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Ana Birchall (Grup PSD)
Camera Deputaţilor a votat pentru aplicarea principiului caracterului voluntar pentru orice mecanism de transfer în problema migraţiei
Plenul Camerei Deputaţilor, reunit în şedinţa din 21 octombrie, a adoptat cele şapte opinii privind migraţia, procedurile de returnare, mecanismele de transfer şi politica de azil, în baza comunicărilor transmise de Comisia Europeană. Cele şapte opinii au fost anterior adoptate în cadrul şedinţei Comisiei pentru afaceri europene de la începutul lunii octombrie.
|
ANUNŢ DE PRESĂ
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, va semna joi, 22 octombrie, la Dublin, un Memorandum de Înțelegere între Camera Deputaților a Parlamentului României și Camera Reprezentanților din Parlamentul Irlandei în vederea susținerii pregătirii și îndeplinirii dimensiunii parlamentare a Președinției Consiliului Uniunii Europene, pentru perioada dinainte și în timpul deținerii acesteia de către România, în 2019.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru politică externă
Luni, 19 octombrie, în cea de a doua zi a celei de a 133-a Adunări Generale a Uniunii Interparlamentare (UIP), participanții au dezbătut problema schimbărilor climatice, subiect extrem de important, aflat pe agenda reuniunii.
|
DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Mihai Lupu (Grup PNL)
Autostrada Sibiu-Orăştie: doar un calcul electoral care a dat din nou cu virgulă pentru buzunarul românilor
Începând cu luna iulie, PNL a insistat asupra luării tuturor măsurilor de siguranţă pe autostrada Orăştie-Sibiu pentru a nu periclita vieţile participanţilor la trafic. Guvernul însă ne-a asigurat în mod constant că îngrijorarea este nefondată, iar la niciun an de la inaugurarea electorală a autostrăzii, ni se spune că ea trebuie demolată.
|
| |
|