|
din 2 noiembrie 2015
 |
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, doamna deputat Ana Birchall (Grup PSD)
Ana Birchall (PSD): Irlanda este un prieten şi un partener apropiat pe care România se poate baza în cadrul Uniunii Europene
Delegaţia Comisiei pentru afaceri europene din Parlamentul Irlandei a întreprins, în perioada 31 octombrie – 2 noiembrie a.c., o vizită oficială în România, la invitaţia comisiei omoloage din Camera Deputaţilor.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Cornel George Comșa (Grup ND)
Deputatul Cornel George Comșa a depus în această săptămână, pe 29 octombrie, alături de 6 deputați, o inițiativă legislativă prin care se poate realiza o descentralizare reală în sistemul de învățământ, descentralizare cerută atât de către comunitațile locale, cât și de elevi și profesori.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare
Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare şi-a desfăşurat lucrările în ziua de 27 octombrie 2015.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Radu Zlati (Grup PNL)
Pentru ca să nu se mai repete!
Tragedia recentă în care și-au găsit sfârșitul 27 dintre concetățenii noștri, atrage atenția, pentru a nu știu câta oară, asupra unor deficiențe în funcționarea instituțiilor noastre, asupra unor abateri de la legislația în vigoare, dar și asupra unor slăbiciuni ale acestei legislații.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice
Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor se reuneşte marţi, 3 noiembrie, începând cu ora 10.00 (sala de şedinţe a Comisiei, etaj 1, corp B4).
|
ANUNŢ DE PRESĂ
primit de la președintele Comisiei pentru afaceri europene, doamna deputat Ana Birchall (Grup PSD)
Delegaţia Comisiei comune pentru afaceri europene din Parlamentul Irlandei efectuează o vizită oficială în România în perioada 31 octombrie – 2 noiembrie
|
DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Liliana Mincă (Grup PSD)
În aceste tragice momente care au zguduit România, îmi exprim consternarea și profunda durere față de cele întâmplate în ziua de 30 octombrie în clubul Colectiv din București, și transmit compasiunea mea pentru familiile celor decedați precum și pentru cei răniți aflați pe patul de suferință.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Dorin Silviu Petrea (Grup PSD)
În aplicarea unei decizii a președinților Conferinţei organelor parlamentare specializate în chestiunile Uniunii ale parlamentelor Uniunii Europene – COSAC, din 13 iulie a.c., domnul Marc ANGEL, președintele Comisiei pentru afaceri externe și europene, de apărare, de cooperare și imigrație a Camerei Deputaților din Luxemburg, a adresat Comisiilor pentru afaceri europene din parlamentele naționale ale statelor membre ale Uniunii Europene, invitația de a participa la prima reuniune a Grupului de lucru pentru întărirea dialogului politic, prin introducerea unui ”cartonaș verde” și îmbunătățirea procedurii avizului motivat.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Ghera Giureci-Slobodan (Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale)
În data de 2 noiembrie, la Palatul Parlamentului, a avut loc întrevederea membrilor Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Croaţia, cu Excelenţa Sa, domnul Davor Vidiş, noul Ambasador al Republicii Croaţia la Bucureşti.
|
| |
|