Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Comunicate de presă Versiunea pentru printare
din 13 noiembrie 2015

   COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Grupul parlamentar al PSD

Odată cu mărirea salariilor pentru bugetari, nu au fost uitaţi nici angajaţii din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională.

13 noiembrie 2015 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, doamna deputat Ana Birchall
În gestionarea crizei migranţilor trebuie adresate inclusiv cauzele care au generat-o în ţările de origine, nu doar efectele

Ana Birchall, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, a avut, marţi, 13 noiembrie, o întrevedere cu Lolita Cigane, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Parlamentul leton.

13 noiembrie 2015 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Andrei-Daniel Gheorghe (Grup PNL)
Biserica trebuie apărată

Deputatul PNL Daniel Gheorghe a atras atenția, prin intermediul unei declarații politice susținute în plenul Camerei Deputaților, în privința atacului concertat din ultimele săptămâni împotriva Bisericii și a valorilor creștine.

13 noiembrie 2015 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la liderul Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Marian Neacşu

Legislaţia existentă în domeniul fondurilor de pensii administrate privat şi a pensiilor facultative a necesitat o modificare ce sper că va ajuta la fluidizarea luării deciziilor în cadrul acestor societăţi.

13 noiembrie 2015 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Grupul parlamentar al PSD

După ce liberalii din Senatul României au respins proiectul de Lege privind înfiinţarea unui organism specializat pentru administrarea bunurilor sechestrate, provenite din infracţiuni, Camera Deputaţilor a reuşit să îndrepte situaţia, adoptând miercuri, 11 noiembrie 2015, cu sprijinul Grupului parlamentar al PSD, acest act normativ important pentru societatea românească.

13 noiembrie 2015 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Ionuţ Cristian Săvoiu (Grup PSD)

Preşedinţia-în-exerciţiu bulgară a Adunării Parlamentare a Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est (AP SEECP) a organizat la Sofia următoarele două acţiuni: Conferința internațională "AP SEECP - sinergie regională, cooperare strategică și diplomație parlamentară" (5-6 noiembrie 2015) şi reuniunea Comisiei permanente a AP SEECP (7 noiembrie 2015).

13 noiembrie 2015 detalii
   COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la liderul Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Marian Neacşu

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, 11 noiembrie 2015, o lege deosebit de importantă pe plan social, aducând majorări salariale pentru toţi bugetarii din România.

13 noiembrie 2015 detalii
  DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Mihai Tararache (Grup PNL)
Turismul românesc trebuie să reprezinte o prioritate pentru Guvernul Cioloş

Turismul generează la nivelul Uniunii Europene peste 4% din PIB. Dacă adăugăm aici și sectoarele conexe, reiese că aproximativ 11% din bugetul european depinde direct sau indirect de turism. În total, 8 milioane de cetățeni europeni lucrează în această industrie, direct sau indirect.

13 noiembrie 2015 detalii
  DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Radu Zlati (Grup PNL)
Domnul tehnocrat de la Ministerul Educației

Aflu, ”pe surse”, că domnul Sorin Mihai Cîmpeanu, Ministrul Educației Naționale și actual premier interimar, ar fi în cărți pentru ocuparea în continuare a fotoliului din strada General Berthelot, schimbând guvernul ex-Ponta pe guvernul de tehnocrați al premierului desemnat Dacian Cioloș.

13 noiembrie 2015 detalii
 

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 8:48