|
din 18 noiembrie 2015
 |
ANUNȚ DE PRESĂ
Doamna deputat Carmen Hărău și domnul deputat Lucian Bode vor susține astăzi, 18 noiembrie, începând cu ora 13.00, declarații de presă pe teme din domeniul energiei (nivel P1, locația în care se desfășoară briefingurile Biroului permanent).
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Liliana Ciobanu (Grup naţional democrat)
Deputatul de Giurgiu Liliana Ciobanu solicită ministrului Muncii să elimine discriminările care-i împiedică pe români să muncească în Israel
Deputatul de Giurgiu, Liliana Ciobanu, s-a adresat oficial noului ministru al Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Claudia Ana Moarcăş, într-o problemă care-i frământă pe foarte mulţi giurgiuveni: discriminarea românilor care doresc să muncească în Israel.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Cristina Nichita (Grup PSD)
EXISTĂ SPERANŢĂ
Rectorii Universităţilor „Bucureşti”, „Babeş-Bolyai” din Cluj, Universitatea de Vest din Timişoara şi „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, membre ale Consorţiului Universitaria, au decis, în urma ultimei întruniri, înfiinţarea unor cursuri/programe postuniversitare/masterale pentru specializarea absolvenţilor de Psihologie, Psihopedagogie şi Asistenţă Socială în terapie comportamentală.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Cornelia Negruț (Grup ALDE)
„Preşedintele şi-a impus acest Guvern nedemocratic, opintit şi greoi, după chipul şi asemănarea sa”
Grupul Parlamentar al ALDE nu a votat pentru învestitura Cabinetului de miniştri condus de Dacian Cioloş, pentru solidul motiv că instituirea acestui Executiv a eliminat democraţia reprezentativă din România, a apreciat marţi preşedintele ALDE Maramureş, deputatul Cornelia Negruţ, într-un comunicat de presă.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la președintele Comisiei pentru afaceri europene, doamna deputat Ana Birchall
După votul de adoptare dat astăzi de Camera Deputaților, mă aștept ca și Senatul, în calitate de cameră decizională, să ratifice cât mai curând Convenția de la Istanbul
Deputatul PSD Ana Birchall a susținut de la tribuna Camerei Deputaților necesitatea ratificării cu celeritate a Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeii şi a violenţei domestice, cunoscută şi sub numele de Convenţia de la Istanbul.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Aurelia Cristea (Grup PSD)
„Convenţia de la Istanbul privind combaterea violenţei domestice, ratificată astăzi de Parlament, înseamnă foarte mult pentru PREA multe femei din România!”
Convenția de la Istanbul reprezintă tratatul internațional cel mai cuprinzător care abordează această gravă formă de violare a drepturilor omului. Este cel mai complex instrument juridic menit să aplice norme unitare de prevenire a unui fenomen amplu, care nu se oprește la granițele unui stat. România a semnat Convenţia pe 27 iunie 2014, la Strasbourg, iar acum, prin adoptarea acestui proiect de lege, este cel de-al 14-lea stat care o ratifică.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Vasile Iliuță (Grup PNL)
Guvernul Cioloș a primit votul de încredere în Parlamentul României
Premieră în România. Ieri, în Parlamentul României Guvernul Cioloș care nu a fost asumat de nicio majoritate parlamentară, a primit votul de încredere . Un vot dat de clasa politică pentru liniștea străzii dar și pentru liniștea politicienilor, un guvern care va da o nouă șansă partidelor poltice de a se reconecta la alegători, o nouă șansă dată democrației, prin continuarea reformelor dar și prin combaterea corupției.
|
| |
|