|
din 24 noiembrie 2015
 |
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru politică externă – Subcomisia pentru dezvoltare durabilă
Astăzi, 24 noiembrie a.c., Subcomisia pentru dezvoltare durabilă şi-a desfăşurat lucrările având pe ordinea de zi discuţii cu reprezentanţii Ministerelor Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Ministerul Afacerilor Externe pentru prezentare poziţiei României privind schimbările climatice, în vederea organizării de la Paris a COP 21.
Prezentările susţinute au reliefat că România a participat activ, implicându-se în negocierile privind elementele de mandat ale Uniunii Europene privind participarea la COP 21. [...]
|
ANUNȚ DE PRESĂ
primit de la Grupul parlamentar al PNL
Liderul Grupului PNL, domnul deputat Eugen Nicolăescu, împreună cu doamna deputat Lucia Varga și domnul deputat Horia Cristian vor suține miercuri, 25 noiembrie, începând cu ora 12.30, o conferință de presă ( sala Grupului parlamentar al PNL, etaj 2).
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Cornelia Negruț (Grup ALDE)
Deputatul ALDE, Cornelia Negruţ, demască încurajarea profesioniştilor din MAI de a părăsi sistemul
Deputatul ALDE de Maramureş, Cornelia Negruţ, s-a adresat oficial noului ministru al Afacerilor Interne, Petre Tobă, pentru a lămuri o problemă extrem de delicată pentru angajaţii Ministerului: încurajarea nejustificată a profesioniştilor din MAI de a părăsi sistemul.
În documentul oficial transmis conducerii MAI, Cornelia Negruţ a amintit că, spre finalul mandatului său de ministru, predecesorul actualului ministru a adoptat un Ordin de Ministru care acordă o serie de facilităţi angajaţilor din cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, în cazul în care aceştia doresc să se pensioneze. [...]
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Angel Tîlvăr (Grup PSD)
Salut promulgarea legii privind extinderea categoriilor de servicii
consulare prestate gratuit
Deputatul Angel Tîlvar consideră că aprobarea Ordonanței de urgență
a guvernului nr. 64/2014 pentru modificarea Legii nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, cu modificările și completările ulterioare, reprezintă un nou pas în direcția îmbunătățirii activității consulare și are la bază solicitările cetățenilor români din afara hotarelor țării.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Niculina Mocioi (Grup PNL)
Salvarea Complexului Energetic Oltenia se poate realiza prin elaborarea unei Strategii Energetice Naționale
Într-o interpelare adresată ministrului Energiei Victor Vlad Georgescu, deputatul PNL Niculina Mocioi atrage atenția asupra consecințelor pe care le poate genera în România „Protocolul de la Paris - un document pentru combaterea schimbărilor climatice la nivel mondial după 2020”, adoptat de Comisia Europeană în acest an.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru afaceri europene
Comisia pentru afaceri europene susţine eforturile Georgiei în parcursul de integrare europeană şi euroatlantică
Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor a suspus dezbaterii, în şedinţa din 24 noiembrie a.c., proiectul de opinie privind piaţa unică digitală pentru Europa. De asemenea, în cadrul şedinţei a fost adoptată o declaraţie de susţinere a parcursului european şi euroatlantic al Georgiei.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat George Scarlat (Grup PNL)
Vechiul Guvern a împărțit discreționar sumele de bani la rectificarea bugetară
Gălățenii care nu sunt membri PSD au fost penalizați de fostul Guvern, care a decis că aceștia nu merită bani la rectificarea bugetară pentru dezvoltarea localităților!
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Neviser Zaharcu (Grup PSD)
Deputatul PSD Neviser Zaharcu îi cere ministrului Mediului să clarifice decontarea din partea administraţiilor locale a serviciilor de salubritate neprestate
Deputatul PSD de Tulcea, Neviser Zaharcu, a trimis o interpelare parlamentară noului ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Cristiana Paşca Palmer, pe tema decontării unilaterale şi nejustificate a serviciilor de salubritate de către autorităţile locale.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Miron Smarandache (Grup PSD)
Deputatul Miron Smarandache solicită implicarea ministerului Muncii în procesul de integrare în societate a copiilor cu autism
Deputatul PSD de Bacău, Miron Smarandache, s-a adresat printr-o interpelare parlamentară noului ministru al Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Claudia Ana Moarcăş, abordând subiectul sensibil al integrării copiilor cu autism în societatea românească.
În documentul oficial trimis conducerii MMFPSPV, deputatul social-democrat a reamintit faptul că România se confruntă, în ultimii ani, cu o creştere semnificativă a numărului copiilor cu diferite afecţiuni legate de autism. [...]
|
| |
|